Wizz Air – noi zboruri de la Târgu Mureş

Veşti bune pentru cei interesaţi de călătoriile cu avionul, de la operatorul aerian low cost Wizz Air. Acesta a deschis la Târgu Mureş ce-a de-a patra bază operaţională din România. Astfel, începând din 18 iunie vor fi operate câte trei zboruri pe săptămână către Barcelona şi Dormund şi două zboruri către Bergamo.

Din 19 iunie vor fi operaţionale şi câte 2 zboruri săptămânale spre Paris şi Madrid, iar din 20 iunie Wizz Air va zbura de 2 ori pe săptămână către Roma şi Bologna.

Wizz Air va creşte şi frecvenţa către Londra de la 3 la 4 zboruri pe săptămână.

“La cinci ani dupa ce Wizz Air a lansat primul zbor din România, inaugurăm cea de-a patra bază operaţională din ţară.  Această extindere ne va consolida în continuare poziţia de lider pe segmentul low cost în România”, a declarat József Váradi, Chief Executive Officer Wizz Air.

Tarifele pornesc de la 90 lei (22,49 euro) pentru un singur zbor, cu toate taxele incluse.

Biletele sunt deja disponibile pe site-ul companiei.

Sursa: Wall-Street

What Next?

Related Articles