Velayati: „Criticile lui Ban Ki-moon dovedesc exces de zel”

Programul nuclear iranian. foto voiceofrussia

Programul nuclear iranian. foto voiceofrussia

Ali Akbar Velayati, Preşedintele iranian al Centrului de Cercetări Strategice,a afirmat într-un interviu acordat agenţiei de ştiri IRIB, că estimează criticile lui Ban Ki-moon – referitoare la testele cu rachete ale Iranului – ca fiind “o dovadă a vechiului exces de zel în a impune condiţii exagerate Iranului”.

În recentele declaraţii oficiale, Ban a afirmat că programul Iranului de înzestrare cu rachete nu este în conformitate cu prevederile rezoluţiilor ONU şi cu acordul nuclear stabilit între Teheran şi puterile nucleare existente la nivel mondial.

Velayati – care este membru şi în comisia de implementare a Planului Comun de Acţiune (JCPOA) – a criticat şi reprezentanţii oficiali ai Statelor Unite pentru confiscarea bunurilor iraniene şi pentru limitarea vânzărilor de avioane către Iran.

De asemenea, a făcut un apel şi la ceilalţi membri ai grupului G5+1 să nu rămână pasivi la acest “abuz al Statelor Unite” cu privire la acordul nuclear.
„Ţări ca Germania şi Franţa – în calitate de membre ale G5+1 şi participante la negocierile privind acordul nuclear cu Iranul – ar trebui să continue cooperarea cu Iranul, iar Statele Unite nu au dreptul să le împiedice să facă asta”.

În opinia sa, „dreptul Iranului de a folosi în mod paşnic energia nucleară a fost recunoscut de către ONU şi de către întreaga lume, acesta reprezentând o mare realizare a Republicii Islamice.

Acum, însă, întrega  lume – inclusiv cei care erau optimişti în privinţa cooperării cu  Statele Unite – şi-au dat seama că Washington-ul este ostil Iranului, o ţară ce susţine statele islamice şi se opune politicii expansioniste a marilor puteri şi a regimului Sionist.”

Sursa ştirii: IRNA

CORB MIHAI

What Next?

Related Articles