USL doreste ca la viitoarele alegeri candidatul care iese pe locul întâi în primul tur de scrutin sa mearga în Parlament

Victor Ponta

Victor Ponta a declarat, in calitate de copreşedinte al Uniunii Social Liberale (USL) că USL îşi va menţine punctul de vedere cu privire la alegerile parlamentare, cel reflectat în proiectul de lege pe care l-a depus la Legislativ şi anume candidatul care iese pe locul întâi în primul tur de scrutin va merge în Parlament.

“Anul viitor, în alegeri, trebuie ca acela care candidează în colegiu şi iese pe primul loc să meargă în Parlament. Vom avea candidaţi comuni şi dacă acei candidaţi comuni ai noştri câştigă şi sunt pe primul loc trebuie să meargă în Parlament pe sistemul majoritar dintr-un singur tur”, a spus Ponta.

El a adăugat că încă nu ştie dacă Traian Băsescu a vorbit serios când a spus că susţine acest sistem de vot, sau “va fi învins de PDL care nu este de acord”, dar există şansa de a vedea aceste lucruri în septembrie, când proiectul de lege va fi votat în Parlament.

“Trebuie să ştim ce sistem vom avea la anul şi cum ne batem şi chiar dacă vom mai pierde două-trei colegii, ne asumăm acest risc. Sunt absolut convins că nu vor putea să cumpere la anul în 300 sau 400 de colegii chiar toţi votanţii, iar USL, în această formulă, va câştiga”, a mai spus Victor Ponta.

sursa: AGERPRES

What Next?

Related Articles