Uniunea Europeană debusolată?

Probleme in UE. foto superstok

Probleme in UE. foto superstok

Moto: “Totul se schimbă pentru că nimic nu se schimbă”. În original: “Tout change parce que rien ne change”. Moto-ul este titlul unei lucrări sociologice de peste 400 de pagini aparţinând reputatului autor francez Jean Francois Kahn, apărută în prestigioasă editură Fayard în anul 2006.

Istoria recentă nu face decât să dea dreptate autorului şi nu am să enumăr aici toate evenimentele care o confirmă. Subliniez doar că Rusia îşi proclamă cu şi mai multă tărie dorinţa de a redeveni o superputere (nici aici nimic nou, chiar în 2010, preşedintele comisiei de politică externă a Dumei de Stat, spunea la Moscova, în sediul parlamentului, în faţa unei audienţe internaţionale printre care se afla şi subsemnatul “Rusia, ca şi SUA, făuresc şi conduc alianţe…”). Franţa şi Germania prin preşedintele Hollande şi cancelarul Merkel, palide umbre ale predecesorilor, Helmuth Koll şi Francois Mitterrand, care în urmă cu 25 de ani, au avut ceva de spus Europei, apar în Parlamentul European într-o conferinţă de presă în care nu spun aproape nimic, dar chiar nimic în legătură cu viziunea strategică viitoare pe care o propun Europei. Aceasta după ce, fără nici un mandat din partea UE, au negociat (?) cu Rusia situaţia din Ucraina, în ceea ce le place să numească formatul Normandia.

continuarea www.ingepo.ro

Corneliu PIVARIU

What Next?

Related Articles