Ungaria in situatie dezastruoasa?

Vicepreşedintele formaţiunii politice Fidesz, Lajos Kósa, partid de centru-dreapta care a câştigat alegerile parlamentare din Ungaria, a declarat că “economia este într-o situaţie mai gravă decât se aştepta noul guvern, iar ţara are şanse foarte mici de a evita soarta Greciei”.

În această situaţie, guvernul va fi nevoit să pregătească un plan de măsuri pe termen scurt, de până la doi ani, a afirmat într-o conferinţă Kósa, care ocupă şi funcţia de primar al oraşului Debrecen.

Fidesz a câştigat alegerile parlamentare din Ungaria, obţinând o majoritate de două treimi în legislativ şi puterea de a amenda orice lege. Ungaria a fost condusă în precedenţii opt ani de Partidul Socialist.

Fidesz a repetat în ultimele luni că “bugetul pentru 2010 este construit pe fundamente false, iar deficitul bugetar de 3,8% stabilit cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană nu este realist”.

“Se pare că scopul nostru actual este să nu intrăm în incapacitate de plată; există o şansă mică de a evita soarta Greciei, deoarece situaţia este mult mai gravă decât credeam”, a spus Kósa în timpul unei conferinţe pe tema dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii organizate de cotidianul Napi Gazdaság.

“Acum că se scufundă corabia trebuie să luăm măsuri imediate cu orice preţ. Nu putem implementa măsuri anticriză generale, politicile economice trebuie să se bazeze pe fundamente în întregime noi”, a mai spus Kosa.

“Întreaga politică economică trebuie reevaluată: sistemul trebuie revizuit până la bază, inclusiv achiziţiile publice şi structura autorităţilor locale”, a concluzionat Kósa.

 

 

 

Sursa: MEDIAFAX

What Next?

Related Articles