„Ungaria este un coşmar” pentru investitorii străini

Ungaria, Orban si UE. f

Ungaria, Orban si UE. f

“Ungaria este un coşmar pentru investitorii străini” titrează Financial Times într-un comentariu făcut de către directorul băncii Intesa Sanpaolo, mare banca italiană cu sucursale şi în Ungaria.
Ungaria a apărut recent în presa străină şi datorită celei de a patra modificări a legii fundamentale, Constituţia. Unii analişti susţin că acest lucru poate să conducă la slăbirea democraţiei din această ţară.
Din punctul de vedere al investitoriilor străini “nu aceasta este cea mai mare problemă, ci presiunea prelungită a guvernului asupra furnizorilor de servicii energetice şi asupra băncilor.

Acţiunile premierului Orbán Viktor ameninţă o evaluare favorabilă a investitorilor străini asupra Ungariei.

Aprecierea favorabilă asupra Ungariei a început să se schimbe în 2010, când guvernul Orban a introdus taxa cea mai mare din UE pentru bănci, precum şi o aşa-numitul „impozit de criză”, care a afectat companiile furnizoare de energie şi pe cele de telecomunicaţii. Iar toate  aceste companii aparţin unor sectoare unde inestiţiile străine sunt majoritare. Scopul a fost  de a reduce deficitul bugetar.

Firmele străine au avut la început o reacţie ”tolerantă”, apoi au raportat problemele la UE. Iar pentru moment a fost închis subiectul.
Însă lucrurile s-au schimbat în ultimul timp. Putem lua ca exemplu furnizorul german de  energie, RWE, care a spus că va tăia la jumătate investiţiile în Ungaria anul aceasta, iar  directorul celei mai mari bănci comerciale a Italiei, banca Sanpaolo, a descris situaţia din Ungaria ca un” coşmar”. Acesta a mai spus că “se gîndeşte să restrângă treptat activitatea locală.

“Părerea mea este că soluţia pentru această problemă nu este ca guvernul să impună noi condiţii care conduc la pierderi înregistrate de firme, ci sunt necesare  reforme mai cuprinzătoare. Dar în schimb, Budapesta face paşi unilaterali, uneori ia decizii ad-hoc, şi asta nu e foarte bine”.

Sursa: www.napi.hu

Szilágyi Timea Réka

What Next?

Related Articles