Un alt fel de Unire

inmormantarea Aurei Ion, studenta-ofiter. foto mondonews24 ianuarie este cunoscută ca fiind ziua micii Unirii, pentru că atunci, în urmă cu 155 de ani s-au unit doar Moldova cu Ţara Românească. Azi, 24 ianuarie, 2014, un pilot este îngropat. Este vorba de pilotul Adrian Iovan. Cineva spunea că el, alături de Aura Ion, studenta-ofiţer, au avut parte de unirea lor în suferinţă, înainte de a se sui la ceruri.

Iar înainte de a se ridica la ceruri, au realizat mica lor unire în dorinţa de a-i salva pe alţii, “unire în spirit şi-n simţiri”, pentru un scop nobil.

La fel, moţii din Apuseni, au săvârşit mica lor unire, acolo, sus în creierii munţilor, în încercarea de a salva victimele accidentului aviatic. Şi, în mare parte, au reuşit.

În unele oraşe s-a luat hotărârea ca, în semn de respect pentru victimele accidentului, să nu se joace hora unirii.Un gest ce denotă un minim de bun simţ.

Până una-alta, să-i odihnească Dumnezeu pe cei doi eroi – căci asta sunt –  nişte oameni obişnuiţi cu drag pentru semenii lor, care au plecat mult prea repede dintre noi, alţi oameni obişnuţi!

S.D.

What Next?

Related Articles