UE va susţine orice acţiune internaţională pentru suprimarea arsenalului chimic al Siriei

Catherine Ashton. Şefa diplomatiei europene.foto agerpres.ro

Catherine Ashton. Şefa diplomatiei europene.foto agerpres.ro

Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Catherine Ashton, a anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, că Uniunea va susţine orice acţiune internaţională de suprimare a armelor chimice pe care le posedă Siria.

“Rezoluţia Naţiunilor Unite adoptată vineri reprezintă un pas în faţă către un răspuns internaţional conjugat la criza siriană. Această rezoluţie deschide calea eliminării armelor chimice din Siria şi oferă un răspuns ameninţării pe care o reprezintă armele de distrugere în masă. Uniunea Europeană va susţine toate eforturile internaţionale în cazul nerespectării acestei rezoluţii”, a scris Catherine Ashton într-un comunicat de presă.

Rezoluţia ONU îi oferă Consiliului de Securitate al ONU posibilitatea de a pronunţa anumite sancţiuni, dar nu automate, dacă planul de dezarmare nu este respectat. În cazul violării acestei rezoluţii, va fi nevoie de o a doua decizie, ceea ce va permite Moscovei, aliatul principal al Siriei, să se opună.

Planul de dezarmare prevede distrugerea completă a arsenalului chimic în Siria până la finalul anului 2014.

Şi Ministerul Afacerilor Externe din România a salutat sâmbătă, într-un comunicat de presă, rezoluţia unanimă a Consiliului de Securitate, referitoare la distrugerea celor aproape 1.000 de tone de arme chimice din Siria.  MAE român subliniază necesitatea ca Siria să ia fără întârziere toate măsurile necesare pentru implementarea prevederilor Rezoluţiei 2118 şi să coopereze pe deplin cu personalul Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) şi ONU în efortul comun de punere în aplicare, în teren, în deplină siguranţă, a mandatului atribuit de Rezoluţie.

 

Surse: Site ul oficial al Comisiei Europene, Comunicat de presa MAE

 

Bianca Simion, InfoMondo

What Next?

Related Articles