UE – SUA: spre o uniune economică transatlantică

UE - USA o uniune economica ce ar surclasa orice rival

Potrivit publicaţiei economice ruseşti Vzgliad, citate de AGERPRES, într-o atmosferă de confidenţialitate absolută, UE şi SUA pregătesc un acord privind crearea unei zone economice libere transatlantice.

“Occidentul nu are de gând să predea o parte din poziţiile sale în noua economie globală ţărilor emergente, în special grupului BRICS” (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud), a declarat o sursă, confirmând că se pregăteşte o iniţiativă fără precedent privind crearea unei zone economice libere transatlantice, din care vor face parte UE şi SUA.

Potrivit informaţiilor existente, până în prezent s-au desfăşurat câteva runde de consultări destinate pregătirii unor acorduri privind comerţul agricol, investiţiile reciproce, impozitarea, recunoaşterea reciprocă a standardelor în medicină şi în alte domenii.

După cum subliniază publicaţia amintită, iniţiativa creării uniunii comercial-economice transatlantice îi aparţine cancelarului german Angela Merkel. Acest proiect a apărut în 2007, însă atunci ideea a întâlnit opoziţia Washingtonului. La începutul primăverii 2007, Germania a prezentat un pachet de propuneri privind armonizarea legislaţiei între UE şi SUA în domeniile economic şi comercial. Miza acestui pas a fost crearea condiţiilor pentru formarea în viitor a zonei de liber schimb între UE şi SUA. Cu toate acestea, conform unor reprezentanţi ai Comisiei Europene, Statele Unite au formulat numeroase obiecţii într-o gamă largă de aspecte tehnice. Astfel, ideea privind zona liberă transatlantică a fost îngropată sub un morman de detalii, a căror punere de acord putea să dureze decenii.

Referitor la parteneriatul transatlantic, ziarul american The San Francisco Chronicle scrie că impozitele la comerţul cu mărfuri ar putea fi eliminate. În prezent, acestea se cifrează în medie la 3-4%. Pentru SUA şi Europa acesta este un nivel relativ scăzut, dar volumul schimburilor comerciale este într-atât de mare, încât prin anularea lor PIB-ul SUA ar putea creşte cu 1,5%, iar cel al UE, cu 0,5%. Volumul exportului în UE şi SUA ar creşte în acest caz cu 17%, de aproape cinci ori mai mult decât în urma semnării acordului de liber schimb între SUA şi Coreea de Sud.

În plus, parteneriatul transatlantic va duce la liberalizarea pieţei serviciilor, cum ar fi telecomunicaţiile, utilităţile asigurările, publicitatea, serviciile informatice şi finanţele. Piaţa serviciilor ocupă aproximativ 70% din economia SUA şi UE. În 2010, companiile americane au oferit europenilor servicii de aproximativ 610 miliarde de dolari, în timp ce serviciile companiilor europene pentru americani s-au cifrat la 820 miliarde de dolari.

SURSA: Agerpres

What Next?

Related Articles

One Response to "UE – SUA: spre o uniune economică transatlantică"

  1. Petru says:

    NWW…deci maine-poimaine, un singur guvern, o singura armata etc, si uite asa nemernicii astia cere ne conduc, ne predau complet pe tava satpanului lor Lucifer! Sfintele Scripturi si/sau Apocalipsa nu-s basme..!