UE şi referendumul din Doneţk şi Lugansk

Referendumul din Doneţk şi Lugansk. foto adevarulUniunea Europeană nu recunoaşte rezultatele “pretinsului referendum pentru proclamarea independenţei fiefurilor separatiştilor proruşi de la Doneţk şi Lugansk, în estul Ucrainei”.

Anunţul a fost făcut de Maja Kocijancic, o purtătoare de cuvânt a şefei diplomaţiei europene, Catherine Ashton.

“Cei care le-au organizat nu au legitimitate democratică,iar organizarea lor este contrară obiectivelor declaraţiei comune de la Geneva privind diminuarea tensiunii din regiune”, a adăugat ea.

Peste şapte milioane de ucraineni din estul ţării au fost chemaţi la vot pentru a decide situaţia regiunilor Doneţk şi Lugansk, în cadrul unor referendumuri organizate de către separatişti proruşi.

Aceasta ar putea conduce la secesiunea acestei părţi a ţării.

Sursa: MEDIAFAX

What Next?

Related Articles