UE ridică barierele comerciale cu Columbia şi Peru

acord comercial cu UE. foto fas.usda

acord comercial cu UE. foto fas.usda

Un Acord de liber schimb – care va intra  în vigoare joi, 1 august – a fost semnat între UE, Columbia și Peru. Acordul prevede şi clauze referitoare la drepturile lucrătorilor,  însă liderii sindicali locali şi-au exprimat scepticismul în ceea ce priveşte respectarea lor.

Acordul este estimat să aducă aproximativ 500 de milioane € anual.

Liderii sindicatelor sunt sceptici, mai ales pentru că un acord similar, semnat cu SUA, intrat în vigoare din 2012, nu a îmbunătăţit situaţia socială într-un mod semnificativ. Acest fapt se datorează guvernării corupte, nerespectării  legilor şi a drepturilor omului.

Totodtă,  negocierile privind Acordul comercial au condus la creşterea gradului de conștientizare a lucrătorilor despre drepturile ce li se cuvin.

Ambasadorul UE la Bogota, Maria Antonia Van Gool, a declarat că guvernul columbian a elaborat un plan de măsuri legislative pentru îmbunătățirea drepturilor de muncă.

Un comitet de supraveghere care va include sindicatele columbiene urmează să fie înființat în anul următor pentru a monitoriza punerea în aplicare a Acordului comercial. În cazul în care promisiunile nu sunt respectate, tarifele comerciale vor fi reintroduse temporar.

Chiar daca diplomatul UE a recunoscut că punerea în aplicare a legislației privind drepturile de muncă ar putea dura ceva timp, ea a afirmat că “îşi doreşte ca Peru şi Columbia să devină parteneri egali în Europa şi să aibă aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi cei 28 de membrii ai Uniunii”.

Principalul avantaj al noului regim comercial va consta într-un mediu de afaceri mai transparent şi mai predictibil.

Sursa: EUObserver

Bianca Simion, InfoMondo

 

What Next?

Related Articles