UE – despre Declaraţia de la Roma

Declaratia de la Roma. 2017. fotoflux24

Declaratia de la Roma. 2017. fotoflux24

Pe 26 martie, a.c. liderii statelor membre UE, cu excepţia Marii Britanii, au adoptat Declaraţia de la Roma. În cuprinsul ei se stipulează faptul că , Uniunea Europeană reprezintă “viitorul (nostru) comun”, în pofida unor crize profunde care au şubrezit unitatea comunităţii europene”, citează The New York Times şi MEDIAFAX.

Declaraţia subliniază angajamentul pentru “o Uniune unică cu instituţii comune şi valori puternice, o comunitate a păcii, libertăţii, democraţiei, drepturilor omului şi statului de drept”.

“Vom acţiona împreună, cu ritmuri şi intensităţi diferite acolo unde va fi necesar,însă în aceeaşi direcţie, aşa cum am făcut în trecut, în conformitate cu tratatele şi păstrând uşa deschisă celor ce doresc să se alăture mai târziu. Uniunea noastră este nedivizată şi indivizibilă”, se mai afirmă în textul Declaraţiei.

Liderii europeni şi-au manifestat susţinerea pentru o Uniune Europenă care “rămâne deschisă aderării ţărilor “care respectă valorile noastre (europene) şi care se angajează să le promoveze”.

Ceremonia de semnare a documentului a fost organizată în Sala degli Orazi e Curiazi aflată în incinta Palazzo dei Conservatori din Roma, sală unde în urmă cu 60 de ani a fost semnat actul fondator al comunităţii europene.

Sursa: www.consilium.europa.eu
MEDIAFAX, The New York Times

What Next?

Related Articles