UE condamnă oficial referendumul din Crimeea

Dezmembrarea Ucrainea. foto ziareUniunea Europeană a emis un comunicat oficial în care condamnă referendumul din Crimeea, din 16 martie. Referendumul a fost catalogat drept “ilegal şi ilegitim”.

UE a anunţat că va adopta sancţiuni luni,17 martie, relatează AFP, citat de MEDIAFAX.

“Referendumul este ilegal şi ilegitim, iar rezultatul acestuia nu va fi recunoscut”, au declarat preşedinţii Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi ai Comisiei Europene (CE) José Manuel Barroso într-un comunicat comun.

“Acest scrutin este, în opinia europenilor, contrar Constituţiei ucrainene şi regulilor internaţionale”, au adaugat cei doi oficiali europeni.

“În spiritul ultimelor evoluţii, miniştrii de Externe UE vor examina situaţia la Bruxelles şi se vor pronunţa asupra unor măsuri suplimentare, conform declaraţiilor şefilor de stat şi de guverne de la 6 martie”, se arată în comunicat.

Liderii europeni au stabilit atunci să aplice sancţiuni ţintite, constând în blocarea unor averi şi impunerea unor restricţii în ceea ce priveşte eliberarea de vize, în cazul în care Rusia nu se angajează rapid într-o stopare a escaladării tensiunii.

“Ambasadorii celor 28 de state la UE urmau să se reunească duminică după-amiaza, pentru a stabili o listă cu oficiali ruşi şi ucraineni proruşi vizaţi de aceste sancţiuni”, a declarat o sursă diplomatică.

Această listă nu va fifăcută publică înaintea reuniunii miniştrilor, care urmează să înceapă luni, 17 martie, la ora locală 9.30 (10.30, ora României).

“O soluţie la criză va putea fi găsită doar acţionând împreună pe plan diplomatic, inclusiv prin discuţii directe între guvernele ucrainean şi rus”, reiterează Barroso şi Van Rompuy.
Această soluţie “este necesar să aibă la bază integritatea teritorială, suveranitatea şi indepenedenţa Ucrainei”, subliniază ei.

“Cerem Rusiei să-şi retragă forţele armate – pentru a reduce efectivele la nivelul de dinaintea crizei – în cazărmile lor permanente, conform acordurilor existente”, au declarat oficialii europeni în încheiere.

 

Sursa: MEDIAFAX, AFP

What Next?

Related Articles