Ucraina tot mai aproape de UE spijinită de Germania

UE - Ucraina foto www.eurodialogue.org

Ministrul german de externe, Guido Westerwelle, a anunţat într-o conferinta de presă comună cu omologul său ucrainean, Konstantin Griscenko, că Berlinul susţine dorinţa Ucrainei de a strânge relaţiile cu Uniunea Europeana.

Acesta a precizat că speră ca Tratatul de asociere între Kiev şi Bruxelles să fie semnat anul acesta.

“Germania este pregatita în continuare sa sustina Ucraina, pe care o considera ca facând parte integranta din spatiul european. Apreciem ca Tratatul de asociere, care va deschide perspective ample pentru Ucraina, va reprezenta un pas suplimentar. Mi-ar placea sa fie semnat anul acesta”, a declarat miercuri şeful diplomaţiei germane.

El a subliniat şi că Germania susţine reformele politice şi economice din Ucraina.

La rândul sau, ministrul ucrainean a declarat că ţara sa speră că vor avea loc progrese importante în cursul negocierilor privind crearea unei zone de liber schimb cu UE. “Ne apropiem de un stadiu în care va trebui să luam decizii foarte complexe şi cerem să fie luate de ambele părţi”, a spus el.

sursa: Deutsche Welle

What Next?

Related Articles