Tunisia: islamiştii au câştigat alegerile

Tunisia - alegeri libere.foto presseurop.eu

Preşedintele Comisiei Electorale Centrale tunisiene, Kamel Jendoubi, a anunţat că Partidul islamist Ennahda a câştigat alegerile din 23 octombrie din Tunisia, cu 41,47% din voturi, potrivit rezultatelor finale provizorii.

Ennahda a obţinut 90 de mandate în Adunarea Constituantă care are 217 membri, devansând Congresul pentru Republică (CPR, stânga naţionalistă) cu 30 de mandate (13,82%) şi Ettakatol (stânga) cu 21 de mandate (9,68%), a anunţat Jendoubi, la patru zile de la primele alegeri libere din istoria ţării.

Partidul islamist tunisian, a fost reprimat dur în timpul fostului regim dar a fost legalizat după revoluţia care a dus în urmă cu nouă luni la înlăturarea preşedintelui tunisian Ben Ali.

Lista surpriză a acestor alegeri, Petiţia populară a lui Hechmi Haadmi, un bogat om de afaceri tunisian, s-a clasat pe locul al patrulea cu 19 mandate, în pofida invalidării sale în şase circumscripţii, în principal din cauza unor “nereguli de finanţare”.

Partidul Democrat Progresist (PDP, centru), formaţiune istorică tunisiană, s-a clasat pe locul al cincilea, cu 17 mandate.

Tunisienii au fost chemaţi duminică să aleagă o Adunare Constituantă care să redacteze noua Constituţie a ţării. Ea se va ocupa în mod prioritar de formarea noului Guvern.

Liderul partidului islamist Ennahda, Rached Ghannouchi, a declarat vineri că, în curând, Europa nu va mai fi “deranjată” de “imigraţia ilegală” din Tunisia.

“Noi spunem Europei: imigraţia ilegală nu vă va mai deranja. Nu vă vom mai face cadou pe tinerii noştri absolvenţi”, a spus Ghannouchi într-o conferinţă de presă.

“Tunisia are nevoie de toţi fiii săi, iar în câţiva ani va fi o ţară care va atrage competenţele, în loc să le respingă”, a adăugat liderul Ennahda, formaţiunea care a câştigat alegerile pentru formarea Adunării Constituante şi care urmează să joace un rol major în stabilirea direcţiei ţării.

Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă Catherine Ashton şi Comisia Europeană (CE) au felicitat vineri Ennahda pentru câştigarea alegerilor de la 23 octombrie, promiţând ajutorul Uniunii Europene (UE) unei Tunisii angajate pe “calea democraţiei şi libertăţii”.

sursa: MEDIAFAX

What Next?

Related Articles