Teheran – optimism în ceea ce priveşte negocierile referitoare la programul nuclear

Programul nuclear iranian. foto voiceofrussia

Programul nuclear iranian. foto voiceofrussia

Negocierile între Teheran şi cele şase mari puteri în vederea obţinerii unui Acord privind programul nuclear al Iranului urmează – “foarte probabil” – să ajungă la un rezultat pozitiv până la termenul-limită de la 20 iulie.

Declaraţia a fost făcută de preşedintele Hassan Rohani, potrivit AFP, citat de MEDIAFAX.

“Foarte probabil vom ajunge la un acord până la sfârşitul lui iulie”, a declarat pentru presă preşedintele iranian, care participă, la Shanghai, la conferinţă regională pe teme de securitate.

Sursa: MEDIAFAX

What Next?

Related Articles