Traian Basescu – vizita oficiala in Franta

Preşedintele Traian Băsescu a plecat în dimineaţa zilei de 18 mai, în Franţa. Preşedintele va efectua o vizită oficială de două zile, la invitaţia omologului său, Nicolas Sarkozy.

Atitudini vis-a-vis de G20

Deşi auspiciile sub care a debutat summitul G20 nu se anunţau tocmai “roz”, reuniunea a reuşit să se încheie într-o manieră “mulţumitoare” pentru actorii principali de pe scena internaţională.

Sarkozy ameninta ca va boicota summitul G20

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a ameninţat că părăsi summitul G20 care urmează să se ţină la Londra, dacă cererile Franţei privind o reglementare financiară mondială mai concretă şi mai dură nu sunt îndeplinite.

Nicolas Sarkozy – vizită-surpriză la Bagdad

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, efectuează azi, 10 februarie, o vizită-surpriză la Bagdad. Vizita lui Sarkozy este prima a unui şef de stat francez de la înlăturarea de la putere a lui Saddam Hussein, în 2003.

Barack Obama – convorbiri telefonice cu mai mulţi lideri străini

Preşedintele american Barack Obama i-a contactat telefonic pe omologii săi Dmitri Medvedev şi, respectiv, Nicolas Sarkozy, precum şi pe cancelarul german Angela Merkel şi pe şeful statului brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva. Anunţul [...]

Siria si UE – Acord de asociere

Siria şi UE au incheiat, pe 14 decembrie, la Damasc un nou Acord de asociere ce prevede acordarea unui ajutor financiar, în schimbul infaptuirii unor reforme economice.Un Acord de asociere a mai fost încheiat în 2004, dar nu a fost semnat [...]

Siria si UE – acord de asociere

Siria şi UE au incheiat, pe 14 decembrie, la Damasc un nou Acord de asociere ce prevede acordarea unui ajutor financiar, în schimbul infaptuirii unor reforme economice.Un Acord de asociere a mai fost încheiat în 2004, dar nu a fost semnat [...]

Cateva decizii luate in prima zi de summit european

In cursul sedintei Consiliului European desfasurate ieri, 11 decembrie,  la Bruxelles, Nicolas Sarkozy a propus ca solutie pentru rezolvarea blocajului privind ratificarea Tratatului de la Lisabona ca Irlanda să organizeze un nou referendum [...]

Gordon Brown, Nicolas Sarkozy si José Manuel Barroso – intalnire la Londra

Liderii europeni cauta solutii pentru criza economica internationala. In acest context, azi, 8 decembrie, s-au intalnit la Londra Premierul britanic, Gordon Brown, Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy şi Preşedintele Comisiei Europene, José [...]

Nicolas Sarkozy si Gordon Brown cauta noi solutii pentru a impiedica raspandirea crizei financiare inspre Est

Doi reprezentati importanti ai tarilor lor, Nicolas Sarkozy si Premierul britanic Gordon Brown cauta si pledeaza pentru gasirea unor noi solutii pentru a impiedica raspandirea crizei financiare şi în alte ţări, în special din Europa Centrală [...]