BCE.foto rfi

Mario Draghi: BCE este o instituţie independentă

Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene, i-a reamintit preşedintelui Hollande, că BCE este o instituţie independentă. Preşedintele francez pledase pentru politică a ratei de schimb a euro mai activă.
BCE.foto rfi

BCE – superviser peste 130 -150 de bănci din UE

Potrivit unui document-cadru, întocmit la propunerea lui Mario Draghi, Banca Centrală Europeană va superviza activitatea a 130 – 150 de bănci din cadrul UE.
Uniunea Europeana. foto inpolitics

Mario Draghi – de acord cu o supervizare europeană a bugetelor naţionale ale statelor UE

Mario Draghi, Şeful Băncii Centrale Europene (BCE), susţine ideea lansată de cancelarul german Merkel, referitoare la o intervenţie europenă în proiectele de buget naţional ale ţărilor comunitare.
Zona euro este in criza. foto badpolitics.ro

Date de pe agenda unor lideri ai UE

Liderii UE revin pe 20 august “la birou” sau “la serviciu”. Asta, după o binemeritată vacanţă. Că doar oameni sunt şi ei şi criza din zona euro o fi avut  şi ea nevoie de un timp de respiro…

Pieţele financiare se află într-o situaţie mult mai bună faţă de acum un an

Şeful Comitetului pentru Stabilitate Financiară (FSB) şi guvernator al Băncii Italiei, Mario Draghi, a declarat că pieţele financiare se află într-o situaţie mult mai bună faţă de acum un an, dar fragilitatea accentuată a acestora [...]