Suspect retinut in cazul uciderii handbalistului Marian Cozma

Un nou suspect a fost reţinut în cadrul investigaţiilor privind uciderea, pe 8 februarie, a handbalistului român Marian Cozma, într-o altercaţie la un club din localitatea Veszprem.


Poliţia maghiară a anunţat partea română că un bărbat de 26 de ani a fost reţinut în localitatea Székesfehérvár. Oamenii legii l-au oprit pe acesta pentru unele verificări. Poliţiştii au stabilit că acesta fusese dat în urmărire pentru tulburarea gravă a liniştii publice de autorităţile din Veszprem, în cadrul anchetei ce a demarat după uciderea handbalistului român, Marian Cozma.

Asupra bărbatului au fost găsite droguri, iar medicii au stabilit că acesta se afla în mnomentul reţinerii sub influenţa drogurilor. De altfel, el a opus rezistenţă şi i-a bruscat pe oamenii legii care încercau să îl conducă la sediul poliţiei.

Numărul persoanelor anchetate în prezent pentru diverse fapte săvârşite în timpul altercaţiei soldate cu moartea lui Marian Cozma şi rănirea gravă a doi colegii ai săi de la echipa de handbal MKB Veszprem s-a ridicat în prezent la 26. 14 dintre acestea sunt cercetate în stare de arest preventiv.

 

 

 

Sursa: RADOR

What Next?

Related Articles