Sudul Sudanului ar putea obţine independenţa

Timp de o săptămână se desfăşoară în Sudan un referendum istoric în urma căruia regiunea s-ar putea desprinde de nordul ţării.

Votul este elementul central al unui acord de pace încheiat în 2005, care vizează să pună capăt deceniilor de război civil între nordul ţării, cu populaţie majoritar musulmană, şi sudul cu populaţie creştină şi animistă.
Conflict s-a soldat cu moartea a peste două milioane de persoane şi cu peste patru milioane de refugiaţi.

Liderul Sudanului de Sud, Salva Kiir, şi-a înăbuşit lacrimile atunci când a pus buletinul de vot în urmă şi a dedicat referendumul liderului separatist John Garang, care a murit într-un accident de elicopter, în 2005 – şi tuturor celor care şi-au pierdut viaţa în război.

Aproape patru milioane de locuitori ai Sudanului de Sud sunt înregistraţi să voteze – punându-şi amprenta fie sub imaginea a două mâini împreunate, pentru unitate, fie sub cea a unei mâini care pare să facă la revedere, pentru secesiune.

Rata de participare trebuie să fie de cel puţin 60% pentru ca referendumul să fie declarat valid.

sursa: Deutsche Welle

What Next?

Related Articles