SUA respinge ideea ocuparii teritoriilor georgiene de catre Rusia

Secretarul de stat american, Hillary Clinton, în timpul vizitei sale în Georgia, a declarat că “Statele Unite ale Americii nu vor fi niciodată de acord cu ocuparea de către Rusia a teritoriilor georgiene – Abhazia şi Osetia de Sud”.

De asemenea, în cadrul unei întâlniri la Tbilisi cu femeile implicate în viaţa politică şi în cea socială, Hillary Clinton a menţionat progresul Georgiei în dezvoltarea democraţiei.
Secretarul de stat al SUA are pe agenda de întâlniri stabilite şi convorbiri cu preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşvili.

Odată cu vizita în capitala georgiană, Hillary Clinton îşi încheie turneul prin ţări din Europa de Est şi Caucaz, în cadrul căruia a vizitat Ucraina, Polonia, Azerbaidjanul şi Armenia.

Sursa: RADOR

 

What Next?

Related Articles