SUA – Camera Reprezentanţilor dominată de republicani

În urma alegerilor parţiale din SUA, republicanii au redobândit majoritatea în Camera Reprezentanţilor. În Senat, democraţii au pierdut din mandate, reuşind totuşi să-şi păstreze majoritatea.
Rezultatul este expresia nemulţumirii generale legate de politica preşedintelui Barack Obama, mai ales în domeniul economic.
Liderul de la Casa Albă trebuie acum să-şi recunoască propriile insuccese şi să acţioneze în consecinţă.

Chiar şi simpatizanţii cei mai fideli îi reproşează primului preşedinte american de culoare că nu şi-a stabilit corect priorităţile. Ei afirmă că în loc să se ocupe de reforma sistemului medical ar fi trebuit să stopeze gravele evoluţii din economie.

În realitate, Obama a şi făcut acest lucru, la începutul mandatului său, prin masivele programe de stimulare a creşterii economice. Eroarea a fost că el s-a aşteptat mult prea devreme ca economia să se reînscrie pe o traiectorie ascendentă.

“Prăpastia dintre democraţi şi republicani s-a adâncit şi de aceea a venit timpul ca preşedintele să-şi înfăptuiască promisiunea că va acţiona suprapartinic, exclusiv în interes naţional”, afirmă deutsche Welle.

Sursa: Deutsche Welle

What Next?

Related Articles