Departamentul de Stat american a decis, în urmă cu o zi, închiderea ambasadei SUA din Siria, după ce regimul de la Damasc a refuzat să ofere garanţii privind siguranţa personalului, relatează CNN, preluat de MEDIAFAX.
Şaptesprezece funcţionari americani, inclusiv ambasadorul Robert Ford, au părăsit deja Siria.
Doi funcţionari diplomatici americani au părăsit Siria în urmă cu o săptămână, iar restul personalului diplomatic, inclusiv, Ford, au plecat luni dimineaţă.
Siria se confruntă, de 11 luni, cu manifestaţii fără precedent împotriva regimului Bashar Al-Assad, acţiunile de reprimare soldându-se, conform estimărilor ONU, cu peste 6.000 de morţi.
Decizia de închidere a ambasadei nu înseamnă că Statele Unite întrerup relaţiile diplomatice cu Siria.
Deşi contactele între cele două guverne rămân minime, relaţiile oficiale nu vor fi încă suspendate.
Sursa: MEDIAFAX


NATO nu va folosi forţa militară în Siria
Se poate vorbi de o reformare a clasei politice româneşti?
Spania, un alt stat UE, care pune în pericol zona euro
Parlamentul grec a fost dizolvat
Agenda summitului NATO de la Chicago
Începe summitul G8
Ce mai e cu noua relaţie franco-germană
Atitudinea unor state UE faţă de propunerea de majorare a bugetului pe 2013
UE – sancţiuni împotriva Siriei
Va ieşi, în cele din urmă, Grecia din zona euro?