Spania, un alt stat UE, care pune în pericol zona euro

Zona euro.foto ro-news.ro

Nu doar Grecia este statul-membru UE care reţine atenţia întregii opinii internaţionale. O soluţie la criza politică de la Atena va influenţa în cea mai mare măsură soarta Greciei în Zona Euro. În ultimele zile însă, în centrul atenţiei analiştilor economico-financiari, se află Spania.

Spania este un stat UE cu o pondere mult mai însemnată în spaţiul monedei unice, însă economia ei se clatină din cauza gravelor probleme financiare.

Potrivit unei prognoze a Comisiei Europene, Spania va fi singura ţară din Zona Euro, cu excepţia Greciei, care va rămâne în recesiune şi în 2013.

Pe lângă o rată-record a şomajului, de aproape 25%, din care, circa 50% este reprezentată de tineri, populaţia trebuie să îndure anul acesta măsuri de austeritate menite să genereze 34 de miliarde de euro.

Sute de mii de spanioli au protestat în stradă faţă de deciziile guvernului conservator condus de Mariano Rajoy.

În aceste condiţii, tot mai mulţi spanioli aleg să emigreze. Se pare că Germania este o primă destinaţie în vederea găsirii unui loc de muncă.
“Situaţia este fragilă în Spania, a cincea economie din Zona Euro”, a apreciat şi comisarul european Olli Rehn.

“Bătălia pentru euro se va duce în Spania”, a subliniat şi ministrul spaniol de Finanţe, Luis de Guindos.

În acest context al instabilităţii, Banca Naţională a anunţat că valoarea creditelor neperformante a atins 8,4 la sută, mai exact 148 de miliarde de euro, cea mai mare pondere din ultimii 18 ani, citează Deutsche Welle.

Guvernul de la Madrid a avertizat în termeni fermi administraţiile din cele 17 regiuni că, dacă nu supraveghează îndeaproape cheltuielile, atunci va prelua controlul bugetelor locale.

La nivelul acestor administraţii locale şi regionale, datoriile înregistrate se ridică la aproape 20 de miliarde de euro.

În atare situaţie, se pune întrebarea dacă măsurile de austeritate alese au fost din cele mai potrivite.

Sursa: Deutsche Welle

What Next?

Related Articles