Sondaj de opinie privind economia şi moneda UE

Într-un sondaj e opinie realizat de organizaţia americană German Marshall Fund (GMF) se arată că majoritatea europenilor consideră că apartenenţa la Uniunea Europeană (UE) este un lucru bun pentru ţara lor, dar că moneda unică euro nu aduce beneficiile scontate.

Date din studiu:

– 67% dintre persoanele intervievate în 12 ţări ale UE – inclusiv România – consideră că apartenenţa la UE a fost un lucru bun pentru economia ţării lorM

– cei mai entuziaşti în acest sens s-au arătat germanii (76%), urmaţi de polonezi (74%) şi olandezi (73%), în timp ce doar 46% dintre britanici şi bulgari au exprimat o părere similară.

– doar 40% dintre europeni au estimat că euro a fost sau va fi (în ce le priveşte pe celelalte) un lucru bun pentru economia ţării lor, iar 53% sunt de părere contrară.

– Slovacia este singura ţară din UE participantă la sondaj în care moneda unică este percepută pozitiv de o majoritate (55%/) părerile pro şi contra euro fiind la un nivel foarte apropiat în schimb în Italia, Germania sau Olanda;

– Francezii şi portughezii au în majoritate o părere nefavorabilă faţă de moneda unică (54%, respectiv 58%), în vreme ce Grecia, ţara aflată în centrul crizei datoriei, nu a fost cuprinsă în sondaj;

– românii participanţi la sondaj au apreciat în proporţie de 46% că euro ar avea un efect pozitiv asupra economiei ţării şi 30% au exprimat o opinie contrară;

– majoritatea populaţiei, cu excepţia germanilor, nu ar dori ca UE să aibă mai multă autoritate asupra politicilor economice şi bugetare a ţărilor lor;

– 60% dintre europeni sunt de acord cu participarea ţării lor la un fond destinat susţinerii ţărilor care trec prin dificultăţi bugetare;

– românii sunt cei care se declară în cea mai mare măsură afectaţi de criza economică, în ultimii doi ani, dintre toate cele 15 state participante la studiu. 89% din românii intervievaţi s-au declarat afectaţi personal de criză în 2010 şi 86% în 2011, secondaţi îndeaproape de bulgari cu 84% în 2010 şi 89% în 2011;

Sondajul anual Transatlantic Trends a fost realizat de TNS Opinion între 25 mai şi 20 iunie în SUA, Turcia şi 12 ţări din Uniunea Europeană (Franţa, Germania, Marea Britanie, Portugalia, Spania, Italia, Bulgaria, România, Suedia, Italia, Olanda, Polonia), pe un eşantion de câte 1000 de adulţi în fiecare ţară.

sursa: German Marshall Fund- Transatlantic Trends

What Next?

Related Articles