Somn uşor, Bartolomeu Anania!

Sicriul cu trupul neînsufleţit al IPS Bartolomeu a fost depus, joi, în cripta ierarhilor de sub Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, după onorul prezentat de Garda Militară şi intonarea imnului naţional.

Cortegiul funerar alcătuit din preoţi şi înalţi ierarhi a fost urmat de un alai al oficialităţilor prezente la înmormântare, din care a făcut parte şi premierul Emil Boc. Primul-ministru şi alţi oficiali au coborât în subsolul catedralei, unde a avut loc înhumarea.

Peste sicriul IPS Bartolomeu a fost turnat pământ reavăn, adus special de la Nicula, pentru a fi respectat testamentul Mitropolitului Clujului.

Notă: Este interesant de văzut cine îi va succeda lui Bartolomeu Anania, şi cât de capabil va fi acel cineva, care va fi investit peste 40 de zile, să ducă mai departe adevărata reformare a bisericii ortodoxe iniţiată de Bartolomeu.

Dumnezeu să-l odihnească pe Bartolomeu!

What Next?

Related Articles