Situatia din Egipt: a fost numit un nou vicepresedinte si un nou prim ministru

Ca reacţie la violentele proteste la nivel naţional, preşedintele egiptean Hosni Mubarak l-a numit sâmbătă pe şeful serviciilor de informaţii Omar Suleiman în funcţia de vicepreşedinte, prima funcţie de acest gen în 30 de ani de putere şi pe fostul ministru al aviaţiei civile, Ahmad Shafiq, în postul de prim-ministru.

“Omar Suleiman a depus jurământul ca adjunct al preşedintelui Hosni Mubarak, a transmis agenţia MENA. Suleiman, 74 de ani, este director al Serviciilor Egiptene de Informaţii Generale din 1993, poziţie din care a jucat un rol public proeminent în diplomaţie, inclusiv în ceea ce priveşte relaţiile Egiptului cu Israelul şi cu SUA. Totodată, ca şef al serviciilor de informaţii, Suleiman deţinea controlul asupra celor mai importante dosare politice şi de securitate ale ţării.

Tot sâmbătă, Mubarak l-a numit pe fostul ministru al aviaţiei civile, Ahmad Shafiq, în postul de prim ministru şi i-a cerut să formeze un guvern.

Oficial, executivul egiptean anterior a demisionat în timpul unei reuniuni ca urmare a unui apel făcut de Mubarak în care preşedintele egiptean le cerea membrilor guvernului să se dea la o parte.

Treizeci şi opt de persoane şi-au pierdut viaţa în manifestaţiile şi confruntările violente care au avut loc vineri în Egipt, au indicat surse oficiale din cadrul Ministerului Sănătăţii, bilanţul ridicându-se la 48 de morţi de la declanşarea manifestaţiilor marţi, informează AFP.

Vineri, 12 persoane au murit în Cairo, una în Guiza, aproape de capitală, trei în Port Said /Canalul de Suez/, opt la Alexandria, 12 în Suez şi două în Mansoura /Delta Nilului/.

În afară de acestea, 1.900 de persoane au fost rănite vineri, inclusiv 500 de poliţişti, potrivit surselor. Bilanţul răniţilor se ridică la 2.500, dintre care 1.000 de poliţişti, începând de marţi, au indicat anterior surse medicale şi din domeniul securităţii.

Poliţia egipteană a deschis focul sâmbătă asupra unei mulţimi uriaşe de protestatari în centrul capitalei Cairo, omorând cel puţin un manifestant, afirmă agenţia Associated Press.

Potrivit sursei, mii de protestatari au încearcat să ia cu asalt Ministerul de Interne, situat în centrul oraşului.

Cel puţin o persoană a fost ucisă, fiind purtată pe umeri de către protestatari. Multe alte persoane au fost rănite.

Agenţia americană de presă precizează că nu este clar dacă poliţia trage cu gloanţe adevărate sau de cauciuc

sursa: AGERPRES

What Next?

Related Articles