Situaţia de securitate din Tunisia la 15 ianuarie

Tunisia - masuri privind starea de urgenta 15 ianuarie 2011 foto AGERPRES

Preşedintele tunisian Zine Al Abidine Ben Ali, care îndeplinea funcţia de 23 de ani, a părăsit Tunisia vineri seara, după ce s-a confruntat cu o criză fără provocată de un val de proteste sociale urmat de represiuni soldate cu cel puţin 66 de morţi  premierul.

Conducerea ţării a fost preluată de Premierul Mohammed Ghannouchi. Acesta a preluat prerogativele de Preşedinte interimar, şi a declarat în cursul nopţii de vineri pe sâmbătă la canalul public de televiziune Tunis7 că “prioritatea absolută” o reprezintă restabilirea ordinii publice.

Principalele partide de opoziţie au cerut de la Paris crearea unui cabinet provizoriu care să guverneze ţara timp de trei luni, conform Constituţiei ţării.

Autorităţile au anunţat vineri decretarea stării de urgenţă pe teritoriul întregii ţări şi interdicţii de circulaţie pe timpul nopţii, interzicerea manifestaţiilor publice şi au permis armatei şi poliţiei să deschidă focul asupra oricărui “suspect” care refuză să se supună ordinelor.

S-a decis impunerea stării de urgenţă, “pentru protejarea cetăţenilor tunisieni”, a indicat postul public de televiziune.

Preşedintele tunisian luase această decizie drept urmare a manifestaţiilor antiprezidenţiale care au degenerat în violenţe, provocând moartea a zeci de persoane, conform unei organizaţii neguvernamentale.

Cel puţin 13 civili au fost împuşcaţi mortal joi de forţele de ordine, la Tunis şi în împrejurimile capitalei tunisiene, după discursul preşedintelui.

Violenţele au continuat în cursul după amiezii de vineri, în special la Tunis, unde un fotoreporter francez a fost rănit de forţele de ordine tunisiene.

Anterior, şeful statului tunisian a decis demiterea guvernului şi organizarea de alegeri legislative anticipate, în următoarele şase luni.

Confruntările au fost reluate, în pofida angajamentelor asumate joi seara de preşedintele Ben Ali, în încercarea de a dezamorsa tensiunile provocate de un val de proteste sociale fără precedent, urmat de represiuni soldate cu cel puţin 66 de morţi.

Ben Ali a promis că nu va mai candida pentru un nou mandat prezidenţial, în 2014, că va democratiza ţara şi a cerut încetarea focului împotriva manifestanţilor. El a indicat că a ordonat ridicarea oricărei forme de cenzură asupra presei şi internetului, până acum strict supravegheate.

O altă măsură, scăderea preţurilor produselor şi serviciilor de primă necesitate, promisă de Ben Ali, a fost urmată vineri de publicarea unei liste cu 19 articole ce vor fi ieftinite.

În cursul după amiezii de vineri, armata tunisiană a preluat controlul aeroportului internaţional, fiind decisă închiderea spaţiului aerian.

Totodată, autorităţile l-au eliberat pe opozantul Hamma Hammami, lider al Partidului muncitorilor comunişti tunisieni /POCT/, care a fost arestat miercuri de către poliţie.

Preşedintele tunisian Zine El Abidine Ben Ali l-a însărcinat vineri pe premierul Mohammed Ghannouchi să formeze un nou guvern, după ce a decis demiterea actualului executiv şi organizarea de alegeri legislative anticipate în următoarele şase luni, în cadrul măsurilor de destindere anunţate joi seara.

Poliţia tunisiană a început sâmbătă dimineaţa să izoleze centrul Tunisului, închizând accesul pe bulevardul Bourguiba, care a fost vineri teatrul manifestaţiei în masă ce a dus la fuga din ţară a preşedintelui Zine El Abidine Ben Ali, relatează AFP.

Sâmbătă, bariere metalice au fost ridicate de-a curmezişul străzilor care duc spre bulevardul Bourguiba, interzicând circulaţia pentru rarii pietoni şi maşini. Acest dispozitiv de securitate pare c-a fost decis pentru aplicarea stării de urgenţă, decretată vineri, odată cu interzicerea oricărei adunări, după o noapte de distrugeri şi jafuri în mai multe cartiere de la periferia Tunisului.

Primele semne de viaţă au apărut după ora locală 7,00 /6,00 GMT/, odată cu ridicarea restricţiilor de circulaţie pe timp de noapte, dar cafenelele şi magazinele n-au fost deschise, potrivit jurnaliştilor de la faţa locului.

Mai multe cartiere de la periferia Tunisului au trăit o noapte de groază din cauza distrugerilor şi a jafurilor comise de bande de hoţi cu cagule, potrivit declaraţiilor făcute de locuitori şi transmise de televiziunile locale.

Armata, care, în baza stării de urgenţă, asigură protecţia clădirilor publice, a fost solicitată să intervină de urgenţă împotriva bandelor de hoţi.

sursa: AGERPRES

What Next?

Related Articles

One Response to "Situaţia de securitate din Tunisia la 15 ianuarie"

  1. CopperNick says:

    după ce s-a confruntat cu o criză (fără) provocată de un val de proteste sociale urmat de represiuni soldate cu cel puţin 66 de morţi (premierul).