Sistemul public de pensii din Romania pe marginea prapastiei?

Una dintre concluziile studiului elaborat de Comisia Prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice care a publicat marţi un raport pe tema riscurilor şi inechităţilor sociale din România, arată că sistemul public de pensii este supus „unor riscuri uriaşe”, fiind „împovărat” de cheltuieli foarte mari, astfel încât nu mai poate miza la nesfârşit pe subvenţiile de la bugetul de stat ca „soluţie de criză”.

Raportul atrage atenţia asupra situaţiei precare a sistemului public de pensii şi admite faptul că sistemul de pensii private, mai ales cel obligatoriu (pilonul II), a fost aplicat în România cu o întârziere „nepermis de mare” faţă de alte state din regiune şi din Europa Occidentală.

Conform raportului, sistemul de pensii din România reprezintă cea mai mare categorie de cheltuieli publice.

Cheltuielile anuale pentru pensii în România se cifrează la peste 10 miliarde de euro, adică peste 9% din PIB şi peste 26% din toate cheltuielile bugetului general consolidat.

„Raportul comisiei de experţi arată foarte clar că România stă pe o bombă cu ceas, iar numele acestei bombe cu ceas este sistemul public de pensii. Aici avem una dintre cele mai defavorabile situatii din Europa, cu o inrautatire brutala a raportului salariati-pensionari in doar 20 de ani si cu perspective deloc imbucuratoare. Desigur, intrebarea este: ce e de facut? Este de datoria noastra, a tuturor, sa recunoastem: sistemul de pensii private pe care Romania l-a introdus cu succes in ultimii 2-3 ani este parte a solutiei acestor probleme”, a comentat Crinu Andanut, presedintele Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR), rezultatele studiului prezentat ieri.

Studiul a fost elaborat de Comisia Prezidentiala pentru Analiza Riscurilor Sociale si Demografice, care reuneste 23 de experti in politici sociale, asistenta sociala, demografie, statistica sociala si alte domenii conexe.

Idei principale din raport:

- in prezent, raportul dintre numarul de salariati si numarul de pensionari din sistemul public de pensii este de 1:1. Daca sunt luati in considerare si pensionarii din categoriile speciale, precum si pensionarii agricultori (care nu sunt inclusi in sistemul public, contributiv), raportul salariati:pensionari devine 1:1,2. „Este evident ca riscurile implicate sunt uriase, mai ales ca de atunci (2008, n.n.) situatia s-a degradat si mai mult”;

- procesele socio-demografice care au transformat Romania in ultimele doua decenii (imbatranirea si reducerea populatiei) transforma problema administrarii mai eficiente a sistemelor de pensii in cea mai mare provocare a sistemului de protectie sociala din Romania;

- „Romania se confrunta si cu presiuni suplimentare generate de introducerea foarte tarzie a pilonului II”, a carui aplicare a intarziat „nepermis” de mult;

- „(sistemul public de pensii din) Romania se afla in una dintre cele mai dificile situatii din intreaga Uniune Europeana, iar sistemul de pensii va constitui piatra de incercare a fiecarei guvernari de aici inainte”;

- numarul pensionarilor de invaliditate a crescut cu 430% in perioada 1990-2008, de cele mai multe ori prin „frauda”. „Este ca si cum populatia Romaniei s-ar fi imbolnavit in proportii de masa”;

- „acoperirea sistemului public de pensii este foarte mica pentru viitoarele generatii de pensionari. In prezent, mai putin de jumatate din populatia activa este asigurata pentru pensii”;

- este necesara cresterea varstei medii reale de pensionare si egalizarea ei in functie de gen; etc.

Ce pensii plateste acum bugetul public:

- peste 1,5 milioane de pensionari (32% din total) au o pensie medie lunara mai mica de 500 de lei;

- peste 3,8 milioane (81% din total) au o pensie medie lunara mai mica de 1.000 de lei;

- doar 43.488 de pensionari (0,9% din total) au o pensie medie lunara mai mare de 2.000 de lei;

- pensia medie: 714 lei pe luna, adica unul dintre cele mai reduse niveluri din Uniunea Europeana.

Cine sustine sistemul public de pensii:

- numarul de pensionari cu limita de varsta si stagiu complet de cotizare: 1,9 milioane (41% din total);

- numar de pensionari de invaliditate, cu pensionare anticipata, fara stagiu complet: 2,8 milioane (59% din total), dintre care pensionari de invaliditate sunt 903.000 (1 din 5 pensionari este „invalid”).

- in 1990: existau 8,2 milioane de salariati si 2,5 milioane de pensionari de asigurari sociale de stat (adica un raport de 3,3 salariati care sustin fiecare pensionar);

- in 2009 (iulie): exista 4,52 milioane de salariati si 4,72 milioane de pensionari de asigurari sociale de stat (adica un raport de 0,96 salariati la fiecare pensionar);

- estimare Eurostat pentru Romania anului 2050: un raport de 0,4 salariati la 1 pensionar.

Cum merge bugetul public de pensii. Mai ajung banii?

- primele sapte luni din anul 2009: deficitul bugetului de asigurari sociale de stat a fost de 2,84 mld. Lei (maxim istoric). Estimare pentru intreg anul 2009: 5-6 mld. lei. „Inghetarea contributiei” la Pilonul II de pensii private obligatorii (care a economisit 250 mil. lei la buget, potrivit Ministerului Finantelor) reprezinta doar 5% din acest deficit anual estimat;

- deficitul reprezinta 14% din incasarile bugetului de asigurari sociale de stat. Adica: la fiecare pensie medie platita de buget, din cei 714 lei, peste 100 de lei sunt subventie de la bugetul de stat (nesustenabil);

- bugetul public de pensii inregistreaza deficite in mod cronic, nu exista ani recenti cu excedente, ci doar unele surplusuri minore la inceputul anilor 1990.

„Pilonul II inca reprezinta o investitie pe care sistemul de pensii din Romania si-o poate permite. Inghetarea la 2% a contributiilor anul acesta a economisit o suma echivalenta de doar 5% din deficitul estimat pentru bugetul de pensii la nivelul intregului an. Sunt bani pe care bugetul si-i permite si care puteau fi investiti anul acesta cu rezultate de 14%-15%, asa cum s-a intamplat cu toti banii administrati de fondurile de pensii private obligatorii”, a mai afirmat Crinu Andanut (foto), presedintele APAPR.

De aceea, el considera necesar, in ton cu concluziile acestui raport, ca Romania sa revina la calendarul initial de contributii in Pilonul II, adica 3% in 2010, si nu 2,5%, inca de anul viitor, pentru a construi finantarea sistemului de pensii de maine. “Dupa parerea mea, este inadmisibil ca, in numele aparentei rezolvari a situatiei de azi a sistemului de de asigurari sociale de stat, sa se arunce, cu ochii inchisi, o povara inca si mai mare pe spatele viitoarelor generatii. Nu pot accepta o asemenea abordare”, a spus Andanut.

sursa: Wall-Street

What Next?

Related Articles