Siria – teritoriul unui genocid

civili sirieni cerand ajutor comunitatii internationale. fotogetty

Ceea ce se întâmplă în Siria este un adevărat genocid. Doar într-o singură zi au fost ucise peste 300 persoane.
Acesta reprezintă cel mai ridicat bilanţ din cele 18 luni de conflict, potrivit statisticilor Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), publicate joi.

“Este vorba despre cel mai grav bilanţ înregistrat într-o singură zi, din martie 2011 încoace. Şi aceasta doar numărând persoanele identificate. Dacă luăm în considerare cadavrele găsite şi neidentificate, bilanţul ar putea fi mult mai mare”, a declarat liderul OSDO, Rami Abdel Rahman, pentru AFP.

În acelaşi timp,  organizaţia “Save the children”, din Marea Britanie, a publicat “mărturiile şocante” pe care le-a înregistrat în tabăra de refugiaţi de la frontiera cu Siria. Mărturiile aparţin copiilor – numeroşi, din păcate –  “care au fost ţinta unor atacuri brutale, şi-au văzut murind părinţii, fraţii, surorile şi alţi copii sau au fost martorii sau chiar victimele torturii”.

“Acte de violenţă înspăimântătoare sunt comise împotriva copiilor în Siria. Aceştia au nevoie de îngrijiri specializate pentru a încerca să depăşească aceste experienţe oribile”, a declarat Jasmine Whitbread, lider al Save the Children International.

“Mărturiile lor ar trebui înregistrate pentru ca cei care au comis violenţe împotriva copiilor să dea socoteală”, a adăugat ea.

Oricum, mărturiile copiilor sirieni şi ale părinţilor lor care au fugit de conflict au fost strânse sub titlul “Untold atrocities” -“Atrocităţi nespuse”.

 

Sursa: MEDIAFAX

What Next?

Related Articles