Si nenea cu jucãriile nu mai vine!

Doi generali au fost aruncaţi în puşcãrie. Asta îmi aminteşte de momentul decembrie ’89, când ministrul apãrãrii de la acea vreme a fost declarat trãdãtor. Militarii din M.Ap se întrebau ce va urma cu ei, vor fi consideraţi colaboratori ai trãdãtorului? Astãzi mã întreb şi eu, şi nu numai eu: “Ceea ce a fãcut armata în decembrie ’89 este, car’va’zicã, de condamnat? Adicã, este condamnabil faptul cã armata a încãlcat legile de atunci şi ordinele ierarhice trecând de partea revoluţiei?”.
Eu cred cã, de fapt, asta se urmãreşte a se inocula în subliminalul colectiv. De ce? Pentru cã cei ce s-au folosit atunci de armatã şi-au dat seama cã fãrã armatã nu ar fi fost posibilã o asemenea schimbare. Inţelegând ei chestia asta, s-au întrebat cum sã facã pentru a nu mai fi posibilã vreo schimbare. Adicã, sã rãmânã ei veşnic în locul celui ce se dorise el veşnic înaintea lor! Si au gãsit cheia. Pe ãia care au favorizat schimbarea de atitudine a armatei i-au bãgat la zdup, iar armata o hãcuiesc. Mai întâi au fãcut-o micã, micã de nici nu prea se mai vede, apoi i-au luat una câte una “jucãriile” promiţându-i altele pe care nu i le-a mai dat niciodatã şi nici nu i le va mai da vreodatã. In cel mai bun caz, vor fi aduşi nişte “nene” mai mari pe aici, cu jucãriile lor, sã vadã şi armata românã cum se joacã.

A urmat batjocorirea celor care îndrãzniserã sã slujeascã toatã viaţa armata, iar acum se pune şi capacul – îi bagã la zdup pe ãia care, prin poziţia lor de la acea vreme, au dat curaj celor mai tineri din armatã sã acţioneze în sprijinul revoluţiei, aşa cum au fãcut.

Nu ştiu de ce, dar am senzaţia cã armata românã a ajuns ca o echipã de fotbal aflatã, stingherã, pe stadionul România. Echipa adversã are în compunere politicieni, jurişti, vidanjori, cãcãnari, negustori de parcuri publice, manageri cu douã capete-cu al doilea cap sunt proprii lor consilieri-, primari care sapã de-a lungul şi de-a latul pe oricine şi orice, otrepe de tot soiul. Centru atacant al echipei adverse este însuşi celebrul “Urechilã”, cunoscut şi sub numele de “Hahalerã”. In tribunele stadionului se aflã, ca spectatori, numai parveniţi ai revoluţiei, adicã politicieni proveniţi din cârnãţari, din vânzãtori de orice şi din samsari de dureri, justiţiarii lu’ peşte, nãscuţi din procesul cunoscut sub numele de ”Jena justiţiei universale”, “defectori” prinşi reabilitaţi de alţi “defectori” neprinşi, culturnici de trei lulele proveniţi din autori de articole scrise pe uşile WC-urilor publice şi din mâzgãlitori cu grafitti, negustori de diplome şi titluri, propagandişti care rãcneau “Sus Ceauşescu!” pânã la ora execuţiei lui şi imediat au trecut la rãcnetele “Jos Ceuşescu!”, presari vânduţi pe covrigi mucegãiţi şi pe douã plimbãri cu avionul de marfã ascunşi printre colete, toţi nişte grobieni. Meciul se desfãşoarã cu prilejul sãrbãtoririi a 20 de ani de la victoria revoluţiei. Militari nu sunt în tribune, printre spectatori, pentru cã, din câţi mai sunt cu toţii, deabia au încropit echipa de fotbal. Iar acei spectatori din tribune strigã îndemnul caracteristic stadioanelor româneşti: “Pe ei! Pe ei! Pe ei, pe mama lor!”.

Altfel.info

What Next?

Recent Articles