Semnificatii ale lui 9 MAI

În urmă cu 133 de ani, la 9 Mai 1877, Adunarea Deputaţilor a proclamat Independenţa de stat a României. Proclamarea Independenţei de stat şi consfinţirea ei prin ducerea războiului din 1877- 1878, au deschis drumul spre recunoaşterea internaţională a dreptului naţiunii române de a-şi decide singură soarta.

Pe 9 MAI, 1945 s-a încheiat cel de-al Doilea Război Mondial. Duminică, 9 MAI 2010, la Moscova, sărbătorirea Zilei Victoriei şi împlinirea a 65 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial este marcată de o paradă militară de amploare, la care, pentru prima dată în istorie, participă şi militari din cadrul NATO.

9 MAI  este şi Ziua Europei. Pe 9 mai 1950, ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman a propus, în cadrul unui discurs inspirat de Jean Monnet (considerat arhitectul Uniunii Europene), ca Franţa şi Republica Federală Germania să îşi gestioneze în comun industriile cărbunelui şi oţelului, sub autoritatea unei instituţii noi care să rămână deschisă şi altor state europene. Deoarece 9 mai consfiinţeşte,în fapt, naşterea Uniunii Europene, această dată a fost aleasă pentru a sărbători Ziua Europei.

 

Sursa: DANK Media

What Next?

Related Articles