Se modifică criteriile de clasificare a companiilor mari şi mijlocii

ANAF va modifica criteriile de clasificare a companiilor mari şi mijlocii. Astfel, acestea vor fi ierarhizate după obligaţiile bugetare datorate, cheltuielile de personal şi veniturile din exploatare, şi nu potrivit cifrei de afaceri. Declaraţia a fost făcută de preşedintele ANAF, Sorin Blejnar.
“Schimbăm criteriile, iar numărul companiilor care vor intra în această categorie va creşte de la 21.000 la circa 27.000, astfel că aceşti contribuabili vor asigura aproximativ 85% din veniturile bugetare, faţă de 60-65% în prezent”, a spus Blejnar.

Preşedintele Fiscului a arătat că, în urma reorganizării criteriilor, “anumiţi contribuabili nu vor mai face parte din categoria celor mari sau mijlocii”, dând ca exemplu cazul companiei American European Marketing & Enterprises (AEM&E), care, deşi figura cu un profit foarte mare, nu avea niciun angajat. În acest sens, presa a relatat în luna august cazul firmei AEM&E, cu sediul în comuna Hoghiz din judeţul Braşov, fără angajaţi, care a raportat pentru 2009 afaceri de 15,47 miliarde lei, la un profit tot de 15,47 miliarde lei. Suma reprezintă 3,14% din PIB realizat în 2009.

“Renunţăm la cifra de afaceri. Criteriile vor fi volumul obligaţiilor bugetare datorate, veniturile din exploatare, cheltuielile cu personalul şi volumul activelor imobilizate”, a arătat Blejnar.

În prezent, companiile mijlocii sunt considerate firmele care au o cifră de afaceri cuprinsă între 6,7 milioane lei şi 70 milioane lei, iar companiile mari sunt societăţile cu afaceri de peste 70 milioane de lei.

Sursa: MEDIAFAX

What Next?

Related Articles