Schimbarea fara de-ntelegere

In Cairo, pe orice drum cu 3 piste pe sens circulă, în acelaşi timp, minimum 5 maşini una lângă alta şi la orice intersecţie te poţi aştepta ca cel situat pe partea dreaptă a drumului să vireze brusc la stânga, tăind calea tuturor celorlalţi.

Cu toate astea, cei de acolo îmi spuneau că, la ei, numărul accidentelor de circulaţie este mai mic decât în alte capitale cu număr similar de locuitori. Explicaţia lor era aceea că orice şofer egiptean se aşteaptă în orice clipă ca până şi din cer să-i cadă ceva în faţă şi, de aceea, sunt foarte prudenţi.

Intr-o perioadă, autorităţile municipale din Cairo au încercat să sistematizeze traficul şi au angajat un expert german pentru a-i sfătui. Nu fusese întâmplător anagajat un german, ştiut fiind spiritul organizatoric şi pornirea lor naturală spre sistematizare. Numai că, după 6 luni, neamţul, cinstit, le-a mulţumit şi a zis că renunţă la a le mai lua banii, întrucât nu le poate fi de folos. La nedumerirea egiptenilor, neamţul le-a spus: “Domnilor, nu vă pot sfătui ce să faceţi pentru a sistematiza acest trafic, pentru simplul motiv că eu nu înţeleg cum se desfăşoară acest trafic!”.

Aţi înţeles? El nu putea propune schimbări pentru că nu înţelegea cum funcţiona sistemul pe care i se cerea să-l schimbe. Atunci m-am abţinut să zic ceva, dar îmi stătea pe limbă să le spun egiptenilor: “Luaţi un român. Aştia schimbă totul, fără să înţeleagă nimic din ce fusese până la numirea lor”.

Cam asta este realitatea crudă. O grămadă de “rumâni” dau năvală să ocupe funcţii şi se apucă să schimbe. Dacă-i întrebi de ce schimbă ce schimbă, îţi răspund cu lozinci. Ba că “Aşa nu se mai putea!”, ba că “Trebuie să ne modernizăm şi noi”, ba că “Trebuie să fim în pas cu lumea”, etc. Aproape nici unu nu poate să-ţi explice cum funcţiona sistemul până la numirea lui, ce era bun şi a păstrat şi ce era rău şi a trebuit să schimbe. Ei doar schimbă!

Aşa s-a-ntâmplat în ’45, când pe noii lideri nu i-a interesat să păstreze ce fusese bun înainte, tot aşa s-a-ntâmplat după ’89. Indrăznesc să afirm că, dacă n-am fi fost atât de neghiobi şi ne-am fi străduit să înţelegem înainte de a schimba, am fi fost cu 50 de ani mai avansaţi din toate punctele de vedere. Căci noi am avut cele mai bune condiţii de dezvoltare, atât cele naturale cât şi cele politico-internaţionale. Am curaj să fac pariu pe afirmaţia asta. Se prinde cineva?

Articol preluat de pe www.altfel.info cu acordul “altfel-ului”

What Next?

Recent Articles