Schimb de replici Medvedev – Băsescu

La începutul summit-ului OSCE de la Astana, preşedintele Traian Băsescu a stat lângă omologul său rus Dmitri Medvedev. Cu acest prilej, cei doi şefi de stat au discutat în mai multe rânduri.
Cei doi şefi de stat au discutat înaintea discursului preşedintelui Kazahstanului, după care ambii au ascultat cu atenţie speech-ul.

Atât Băsescu, cât şi Medvedev au avut o discuţie ce părea relaxată, gesticulând. Dialogul s-a încheiat cu Traian Băsescu zâmbind şi punându-şi din nou căştile pentru a asculta discursurile.

Preşedintele Traian Băsescu declarase într-un interviu publicat marţi de “România Liberă”, că Rusia are “o oarecare ostilitate” faţă de România, care vine din propria neîncredere şi care se manifestă “ori de câte ori are ocazia”.

Întrebat când va deveni Rusia prietena României, şeful statului a răspuns:

“Oricând va respecta şi interesele României, adică pentru mine, de exemplu, şi acelaşi sentiment este şi la Moscova, funcţionează încă neîncrederea. Cred că nici la Moscova nu este mai multă încredere decât încrederea care este la Bucureşti faţă de Moscova”.

Preşedintele Băsescu a explicat că România nu are încredere în Moscova, pentru că nu se simte “deloc confortabil” cu trupe ale Federaţiei Ruse lângă graniţa sa, în Transnistria.

“Nu ne simţim deloc confortabil că Federaţia Rusă a ţinut să-şi prelungească acordul de staţionare a flotei de la Sevastopol până în 2042. Dacă Rusia priveşte cu atât drag la statele din Regiunea Mării Negre, de ce e nevoie de o asemenea flotă într-o mare atât de mică?”, a adăugat Traian Băsescu.

Sursa: MEDIAFAX

What Next?

Related Articles