Sâmbătă spre duminică se trece la ora de iarnă

România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, adică, de pe 30 octombrie pe 31 octombrie, la ora oficială de iarnă. Astfel, ora 4.00 va deveni ora 3.00, iar ziua de 31 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă din an.
Potrivit astronomilor, ca regulă, ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie.

Trecerea la ora de iarnă, ora Europei Orientale, nu va modifica mersul trenurilor în vigoare până la acea dată, a anunţat, marţi, CFR Călători.

Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de vară până în noaptea de 30 spre 31 octombrie ora 4.00, care devine ora 3.00.

Sursa: MEDIAFAX

What Next?

Related Articles

2 Responses to "Sâmbătă spre duminică se trece la ora de iarnă"

  1. Trifon Gruju says:

    Sunt trei probleme aici, sau una singura?
    1. E sambata pe duminica, adica 31 Octombrie pe 01 noiembrie , sau
    2. E duminica pe luni, adica 31 Octombrie pe 01 noiembrie, sau
    3. E sambata pe duminica 30 spre 31 Octombrie ?

    E de la MEDIAFAX sau din alta parte? Cred ca e de la guvern. Astia nu mai stiu “la cat e ceasul” si cred ca le-a sarit rotita cu datele. Sau poate trebuie sa ajungem sa credem totul. E un test?

  2. Redactia says:

    Stimate Trifon

    Redactia şi-a însuşit observaţia rafinată şi a corectat în text.

    Redacţia