S-a dat startul la măsuri economice şi sociale cu iz electoral?

Gheorghe Ialomitianu foto Evenimentul Zilei

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat că Guvernul ar putea decide la sfârşitul anului majorarea salariilor bugetarilor pentru a recupera întreaga scădere operată la mijlocul lui 2010.

Condiţia? Încasările bugetare vor trebui să continue evoluţia ascendentă din ultimele luni.

“Depinde de încasări, perspectiva este bună. Dacă va continua şi în următoarele trimestre, este posibil să recuperăm şi cealaltă parte din tăierea de anul trecut”, a spus Ialomiţianu întrebat dacă există premize pentru majorări salariale în acest an.

Ialomiţianu a precizat că o revenire a salariilor la nivelul dinainte de iulie 2010 va fi posibilă cel mai probabil în luna decembrie.

Anul trecut, Guvernul a decis reducerea salariilor din sectorul bugetar cu 25%, măsură aplicată din luna iulie. În ianuarie 2011, salariile de bază ale bugetarilor au crescut cu 15%, dar raportat la nivelul din luna octombrie 2010, şi nu din luna iunie. Astfel, salariile sunt mai mici cu 13,75% faţă de luna iunie 2010, când au fost reduse de Guvern.

sursa: MEDIAFAX

What Next?

Related Articles