Rusia va cere ONU extinderea frontierelor în zona platoului continental în Oceanul Arctic

Harta Oceanului Arctic foto www.cartiere.ro

Vicepremierul rus, Serghei Ivanov, a declarat că Rusia va solicita, în 2012, Organizaţiei Naţiunilor Unite extinderea frontierelor sale în zona platoului continental arctic al Federaţiei Ruse.

“Sper că anul viitor vom prezenta comisiei ONU o cerere fundamentată ştiinţific privind extinderea frontierelor platoului nostru continental în Arctica”, a declarat Serghei Ivanov.

Oficialul rus a amintit că recent a început a doua expediţie care-şi propune să argumenteze pretenţiile Rusiei privind lărgirea platoului continental în Arctica. El a precizat că expediţia este dotată cu echipamente moderne, “cu toate cele necesare unei fundamentări ştiinţifice”. Prima expediţie în acest scop s-a desfăşurat anul trecut.

Preşedintele rus Dmitri Medvedev declara în septembrie 2010 că zona arctică este de o importanţă strategică pentru Rusia, urmând să devină principala bază de resurse naturale a ţării în secolul XXI.

Potrivit estimărilor experţilor, platoul continental al zonei arctice ar putea conţine aproximativ un sfert din totalul rezervelor de hidrocarburi din lume. Utilizarea acestor resurse garantează securitatea energetică a Rusiei, în general, spunea Medvedev.

sursa: ITAR-TASS, AGERPRES

What Next?

Related Articles