România şi Bulgaria nu pot adera separat la spaţiul Schengen, din cauza frontierei lor comune

Joseph Daul, preşedintele grupului Partidului Popular European (PPE) în Parlamentul European (PE) a declarat că “România şi Bulgaria nu pot adera separat la spaţiul Schengen, din cauza frontierei lor comune”, citează MEDIAFAX.

Calendarul aderării la spaţiul Schengen depinde de raportul final al grupului de lucru, care va fi prezentat vineri.

“Dacă raportul evidenţiază vreun domeniu în care Bulgaria sau România se confruntă cu deficienţe, (cele două) ţări vor fi nevoite să spună dacă pot face faţă sau nu problemelor rămase, într-un interval de câteva luni. Atunci, vom vedea dacă toate cerinţele au fost îndeplinite. Dacă nu există deficienţe, procedurile de aderare pot începe imediat”, a subliniat Daul.

În opinia acestuia, în pofida opoziţiei Franţei şi Germaniei, este, încă, posibil să se ajungă la un compromis.

Sursa: MEDIAFAX

What Next?

Related Articles