Romania ratifica proiectul ONU de stabilire a refugiatilor

Se pare că totuşi ţara noastră este prima la ceva. Astfel, România “este prima ţară din Uniunea Europeană, care ratifică proiectul Organizaţiei Naţiunilor Unite, de stabilire a persoanelor care deţin, în alte ţări, statutul de refugiat”.

Până la sfârşitul lui 2010, autorităţile române pentru imigraţie vor aduce în ţară 140 de refugiaţi.

În ultimele două zile, aproximativ 40 de persoane din Malaezia au sosit în ţara noastră. Persoanele respective au fost cuprinse într-un program de relocare, derulat de Oficiul Român pentru Imigrări, Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi şi Crucea Roşie.

Aceştia sunt cazaţi la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri de Azil din Galaţi, şi vor intra în programul naţional de integrare, învăţând limba română şi primind asistenţă şi consiliere, în vederea accesării drepturilor pe care le au în România.

 

 

 

Sursa:  RADOR

What Next?

Related Articles