Robert Gates, despre o implicare militară americană în Siria

Obama, Bashar al-Assad si Situatia din Siria. foto AFP-Mediafax

Obama, Bashar al-Assad si Situatia din Siria. foto AFP-Mediafax

Fostul secretar american al Apărării, Robert Gates,într-un interviu acordat postului CBS, citat de AGERPRES, declara că “o implicare militară al Statelor Unite în Siria ar fi o greşeală”. Aceasta, deoarece “rezultatul este imprevizibil”.

Gates a declarat, de asemenea, că nu crede că vor exista “rezultate bune” de pe urma discuţiilor privind programul nuclear iranian şi că o retragere completă a SUA din Afganistan ar fi o “eroare dezastruoasă”.

“Am crezut ca a fost o greşeală să intervenim în Libia şi cred că este o greşeală să intervenim în Siria, chiar dacă am fi intervenit într-un mod mai semnificativ în urmă cu un an sau şase luni. Noi ne supraestimăm capacitatea de a prezice rezultatul”, a declarat Gates pentru CBS.
“Prudenţa, în special în ceea ce priveşte înarmarea acestor grupări şi implicarea militară SUA, ar trebui să reprezinte regula după care să ne ghidăm”, a adăugat el.

Sursa: AGERPRES

What Next?

Related Articles