Reuniune de urgență a miniștrilor de Externe UE pe tema Egiptului

UE - economia-a.blogspot

UE – economia-a.blogspot

În data de 19 august, la Bruxelles se reunesc reprezentanţii celor 28 de state membre ale Uniunii Europene.Reuniunea are drept scop examinarea situaţiei din Egipt, unde violenţele au făcut până în preyent peste 600 de morţi, potrivit Serviciului european de acţiune externă ( SEAE), condus de Catherine Ashton.

“O reuniune a ambasadorilor (însărcinaţi cu politica externă şi securitatea) va avea loc luni, pentru a evalua situaţia din Egipt”,se arată într-un comunicat al serviciului de presă al UE, citat de AFP și AGERPRES.

Scopul acestei reuniuni este de a identifica o poziţie comună a statelor membre şi a UE cu privire la situaţia din Egipt, în vederea ‘unor posibile acţiuni’.
Această reuniune ar putea, de asemenea, să pregătească o posibilă întâlnire a miniştrilor europeni de Externe.

O reuniune informală a miniştrilor europeni de Externe, prevăzută cu mult înainte, este programată la 6 şi 7 septembrie în Lituania, ţara care deţine preşedinţia semestrială a UE până la sfârşitul lui 2013.

Sursa: AFP, AGERPRES

What Next?

Related Articles