Remanierea guvernului: cui mai foloseşte? – editorial de Ovidiu Mihalache

Emil Boc - omul care a condus nenumarate guverne ... boc foto-ciutacu.ro

Din ce în ce mai  mulţi lideri PDL cer schimbarea unor miniştri, recunoscând astfel lipsa de performanţă a guvernului Boc. Şi totuşi, cu doar un an înainte de alegerile generale, cui mai foloseşte această cosmetizare a cabinetului? Doar PDL-ului care urmăreşte fidelizarea principalelor resurse electorale din teritoriu în vederea „asaltului final”.

Fără îndoială că toate ministerele au o cotă ridicată de importanţă în guvern, altfel nu ar exista. Totuşi, ceea ce propun unii dintre liderii pedelişti este o modificare de substanţă în fruntea  unor ministere care ar trebui să fie caracterizate de o imensă stabilitate, tocmai datorită perioadei dificile prin care trece România. De ce? Vine anul electoral 2012 şi PDL are nevoie de toate resursele posibile pentru „recâştigarea” electoratului.

Unele surse din cadrul majorităţii guvernamentale dau ca sigură o înlocuire „la pachet” a unora dintre cei mai neperformanţi miniştri (tot în conformitate cu aceste surse spune Evenimentul Zilei). Informaţiile par să fie transmise către presă într-un efort comun de presare a premierului de a lua această decizie, tocmai de către cei care militează cel mai mult pentru o ultimă cosmetizare a guvernului înaintea anului electoral 2012. Deja plecarea lui Sebastian Lăzăroiu pare să fi declanşat furtuna remanierilor la Palatul Victoria. Şi cum înlocuirea lui Emil Boc este nu numai improbabilă, ci ar fi chiar devastatoare pentru „liniştea” din PDL înainte de campania electorală, varianta modificărilor de imagine rămâne cea mai plauzibilă.

„Trebuie să gândim bine dacă intrăm în anul electoral cu aceeaşi echipă guvernamentală sau dacă facem schimbări care să dinamizeze activitatea şi să transmitem un mesaj către alegătorii pe care dorim să-i recâştigăm”, spune Raluca Turcan (Mediafax). Raluca Turcan spune şi recunoaşte apăsat ceea ce mai nimeni din coaliţia  guvernamentală nu pare să dorească să recunoască: PDL şi-a  pierdut electoratul şi acesta trebui recâştigat. În schimb, cât de utilă va fi o înlocuire a unor nume de la Palatul Victoria, nimeni nu ştie să estimeze atâta timp cât „programul de guvernare” (dacă ar exista !) rămâne acelaşi şi, în plus, eşaloanele 2 şi 3 din administraţia din teritoriu, tot din PDL-işti este formată. Raluca Turcan doreşte şi schimbarea acestora, fără să estimeze însă imensele pierderi de resurse electorale cu care se va confunta PDL în 2012 dacă va adopta o asemenea variantă dură.

Teodor Baconschi de la Ministerul de Externe, Traian Igaş de la Interne, Valeriu Tabără de la Ministerul Agriculturii, Gheorghe Ialomiţianu de la Finanţe şi Valerian Vreme de la Ministerul Comunicaţiilor par să fie sacrificaţii toamnei politice a anului 2011. Laolaltă cu aducerea lui Leonard Orban în guvern şi cu rocada dintre Ministerul Apărării şi Ministerul de Interne pe care o propun „gurile rele” din PDL, am putea asista la modificarea majoră a structurii guvernamentale, restructurare care nu a mai avut asemenea accente dramatice din vara lui 2009 atunci când Traian Băsescu i-a împins practic pe PSD-işti să părăsească guvernul (la fel cum o făcuse şi în 2007 în timpul guvernului Tăriceanu cu PD-ul).

Eşecul Schengen

Oricât de performant şi inteligent ar fi un ministru de externe, oricâtă experienţă  diplomatică ar avea şeful diplomaţiei, marja lui de „manevră” în relaţiile internaţionale este drastic redusă dacă instrumentele politicii interne nu îi sunt favorabile sau chiar îi sunt potrivnice. „Daţi-mi o politică internă bună şi vă ofer o politică externă bună” spunea Nicolae Titulescu. Cazul neadmiterii României în Spaţiul Schengen pare să fie confirmarea negativă a acestei expresii a celui mai bun ministru de externe pe care România l-a avut vreodată. Ministrul Baconschi, având şi el probabil anumite sincope, nu are prea multe vini în eşecul răsunător al României. În definitv ce i se reproşează României nu aparţine mai deloc  politicii externe, ci mai degrabă politicii externe: corupţia. Iar cum corupţia este mai degrabă un fenomen endemic decât un proces instituţional care poate fi stârpit prin „ordin de ministru” este clar că România mai are mult de muncit pe plan intern pentru a face faţă exigenţelor internaţionale.

Fără doar şi poate că şi ministrul de externe ar fi putut face mai multe pe plan extern, mai ales în domeniul nivelării unor asperităţi nedorite, mai ales în relaţia cu Franţa şi Germania, dar asta nu-l face nicidecum unicul depozitar al eşecului naţional. Că i se mai pot reproşa şi altele, precum proasta relaţie cu Rusia şi inexistenţa sfaturilor pentru preşedintele Băsescu, aceasta este alt lucru, dar care nu impietează  asupra principalului subiect care este Spaţiul Schengen. De aceea sacrificarea lui Baconschi are şi acea latură de subiectivism şi „heirupism” care a caracterizat toată perioada guvernamentală PDL-istă. Înlocuirea lui Baconschi cu Cristian Diaconescu (aşa cum se prevede) n-ar face nici bine, dar nici rău. Poate că ar mai fi reduce o parte din frecuşurile cu Federaţia Rusă cu această ocazie, dar ar fideliza şi mai mult un UNPR care se vede „pe cai mari” la următoarele alegeri.

Altfel stau lucrurile însă la Ministerul de Interne. În primul rând că s-a dovedit că unificarea din iunie 2003 a Ministerului Administraţiei Publice şi a Ministerului de Interne a fost o „căciulă” prea mare pentru toţi miniştrii de până acum, poate cu excepţia notabilă a lui Vasile Blaga. Traian Igaş nu a făcut excepţie, nu neapărat datorită resurselor sale limitate, ci datorită faptului că nu a reuşit practic să modifice nimic din modul defectuos în care a funcţionat componenta „de interne” a ministerului său. „Avem probleme, cu justiţia, cu frontiera, cu multe, ne zbatem să le rezolvăm, dar acestea sunt în partea politică şi nu în criteriile tehnice de aderare la spaţiul Schengen”, declara Traian Băsescu miercuri seara pentru TVR1. Avem aici de-a face fie cu o neînţelegere a criteriilor, fie cu o eludare cu bună  ştiinţă a cerinţelor Uniunii Europene. Cum poate fi corupţia doar o „problemă politică”, doar preşedintele  poate şti.

„Tehnicalităţile” (oricât l-am căutat în DEX s-ar părea că acest cuvânt nu există) pe care România se laudă  că  le-a îndeplinit nu valorează mai nimic atâta timp cât fenomenul corupţiei este endemic  şi practic determină tot comportamentul instituţional al Ministerului de Interne. Înlocuirea lui Traian Igaş ar putea aduce câteva puncte. Dar nu neapărat în plan extern, acolo unde deja eşecul trebuie asumat, cât mai ales pentru organizarea alegerilor de anul viitor. Până şi PDL realizează că, având un organizator de talia lui Traian Igaş, alegerile pot fi pierdute. Să ne amintim doar de capacitatea de organizare a lui Vasile Blaga şi ne vom da seama de adevăratele resorturi ale înlocuirii lui Igaş cu (posibil) Gabriel Oprea ! PDL-ului îi trebuie un ministru de interne care să ştie să capaciteze toate resursele administrative în folosul propriu, altfel degeaba îl mai numesşte.

Agricultura şi Finanţele

Nici măcar la Agricultură sau la Finanţe modificările nu ar avea un mai mare impact. Cu zecile sale de agenţii, organisme şi direcţii teritoriale, Ministerul Agriculturii a pierdut de mult lupta cu fondurile structurale, dar şi cu agronomia reală. Ce se întâmplă  pe tarlalele ţării nu are nicio legătură cu strategiile scriptice emise de la instituţia de lângă Spitalul Colţea. O asemnea cosmetizare nu ar oferi decât un prilej de recompensare a unor alte grupări din PDL care nu au apucat încă să-şi materializeze contractele preferenţiale.

La Finanţe situaţia pare să fie similară. Un ministru de Finanţe slab, nu numai în domeniul său de activitate (practic Gheorghe Gherghina a ajuns, din nou, să conducă efectiv ministerul) dar şi în domeniul generării resurselor pentru campania electorală, Gheorghe Ialomiţianu este net depăşit în vizibilitate şi potenţă politică de subordonatul său, Sorin Blejnar.

 Remanierea

PDL poate fi acuzat de multe lucruri, dar de lipsă de inteligenţă nu poate fi acuzat în niciun caz. O eventuală remaniere este clar că nu ar oferi nimic în plus ţării sau electoratului. Însă ar oferi PDL posibilitatea de a-şi numi la cârma unor ministere extrm de importante oameni care să poată genera resursele electorale necesare anului  elecctoral 2012.

Ţării nu-i va folosi prea mult această modificare de nume, eşecul guvernării este prea des pomenit chiar şi de principalii decidenţi democrat-liberali. În schimb ar putea oferi acea soliditate şi capacitate de organizare care să permită menţinerea PDL în jocul guvernării. Şi cum se poate obţine acest lucru? Printr-un ministru de Interne care să ştie să organizeze „exemplar” resursele administrative din judeţe, printr-un ministru de finanţe care să nu aibă probleme în colectarea de taxe şi impozite „preferenţiale” şi printr-un ministru al agriculturii care să ştie să aloce resursele financiare, în mod „corect” către principalele bazine electorale rurale ale PDL.

 

Ovidiu Mihalache

articol preluat de pe QMagazine

What Next?

Related Articles

One Response to "Remanierea guvernului: cui mai foloseşte? – editorial de Ovidiu Mihalache"

  1. BARFITORUL says:

    Excelenta analiza sper sa nu o foloseasca cei de la pdl