Relaţia NATO, UE şi România – pe agenda summitului de la Varşovia

summit NATO. foto nato.int

summit NATO. foto nato.int

NATO şi UE au decis în cadrul summitului NATO  – ce se desfăşoară  la Varşovia  în perioada 8-9-iulie – să acţioneze la unison. Mai exact, cele două organizaţii sunt hotărâte să se focuseze pe palierele –  militar, economic şi politic – pentru a face faţă cu “brio” crizei care continuă, sub o altă formă, în Europa.
În acest context, UE se va baza, în continuare, pe capacităţile de apărare ale NATO, mai ales în contracararea a ceea ce înseamnă ameninţări hibride.

Totodată, statele UE promit că vor aloca  fonduri suplimentare pentru apărare, oferind astfel NATO armele de care blocul militar are nevoie pentru asigurarea securităţii continentului european.

Pentru România, stat-membru UE şi NATO, SUA au anunţat că vor trimite un contingent de până la 1000 de militari, înzestraţi cu echipamente de luptă, tancuri şi maşini blindate. O dată la nouă luni se va produce rotaţia trupelor.

Decizia a fost luată după ce preşedintele SUA Barack Obama a anunţat că va creşte de patru ori, până la 3,4 miliarde de dolari, bugetul alocat susţinerii securităţii în Europa.

Militarii care vor ajunge în judeţul Constanţa fac parte dintr-o brigadă de 4000 de militari americani care vor fi trimişi şi în alte ţări din Europa. În baza de la Mihail Koglăniceanu sunt acum dislocaţi 600 militari din infranteria marină care ajută la tranzitul trupelor dinspre şi înspre Afganistan.

La Varşovia, summitul a debutat cu o confirmare din partea Secretarului General al NATO:focusarea Alianţei pentru asigurarea securităţii flancului estic.

“În Estonia, Letonia, Lituania şi, aici, în Polonia, vom desfăşura, prin rotaţie, batalioane multinaţionale în fiecare din aceste ţări. De asemenea, vom transforma o brigadă românească într-una multinaţională, pentru a consolida prezenţa NATO pe flancul sud-estic. Vom întări şi sistemele defensive împotriva ameninţărilor cibernetice, a unor eventuale atacuri cibernetice şi atacuri cu rachete balistice lansate din afara spaţiului euroatlantic”, a declarat Jens Stoltenberg.

Consolidarea NATO se realizează dar cu ajutorul unei Uniuni Europeane puternice. Totodată, este vitală coperarea dintre alianţa militară şi blocul comunitar.

“Avem o poziţie comună privind Rusia: UE a impus sancţiuni economice, iar NATO a realizat cea mai mare creştere a apărării colective de după încheierea Războiului Rece”, a subliniat Secretarul general al NATO.

În acelaşi timp, Rusia este preocupată de summitul de la Varşovia. Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a declarat că “Rusia se aşteaptă ca la summitul NATO, bunul simţ să primeze”.

Moscova a adăugat că este “absurd ca oficialii NATO să vorbească despre orice fel de ameninţare care ar putea veni din partea Rusiei”. Totodată, s-a subliniat că  Rusia “este pregătită să coopereze şi este deschisă dialogului”.

 

S.B.D

What Next?

Related Articles

One Response to "Relaţia NATO, UE şi România – pe agenda summitului de la Varşovia"