Rasmussen: comunitatea internațională va continua să sprijine Afganistanul

Anders Fogh Rasmussen. foto realitatea.net.

Aflat la Kabul în fruntea unei delegaţii a Consiliului Atlanticului de Nord, Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a dat asigurări că întreaga comunitate internaţională îşi va continua angajamentul de a ajuta Afganistanul în viitor.

Acesta și-a exprimat totodată speranţa că forţele de securitate afgane vor fi capabile să-şi asume responsabilitatea totală a securităţii ţării până la sfârşitul lui 2014.

Delegaţia NATO are prevăzute întâlniri cu preşedintele afgan, Hamid Karzai, mai mulţi membri ai guvernului şi cu reprezentanţi ai comunităţii internaţionale. Rasmussen urmează de asemenea să poarte convorbiri cu comandantul misiunii aliate din Afganistan (ISAF), generalul John Allen, cu noul reprezentant civil al NATO în această ţară, Maurits Jochems, şi cu o serie de lideri ai forţelor de securitate naţionale afgane.

Vizita survine în contextul speculaţiilor privind o accelerare a retragerii din Afganistan a forţelor SUA. Retragerea trupelor NATO din Afganistan a început anul acesta şi este prevăzută să se încheie la sfârşitul lui 2014, după care ar urma să fie desfăşurată o nouă misiune, de dimensiuni reduse, care va furniza instruire, consiliere şi asistenţă forţelor afgane. În prezent, ISAF mai are pe teritoriul afgan 104.000 militari, între care 68.000 americani, de la 140.000 în 2011.

sursa: nato.int

What Next?

Related Articles