Raport al Pentagonului privind folosirea de arme neletale

PHaSR o arma non-letala

Pe site-ul Public Intelligence, specializat în dezvăluirea documentelor de securitate naţională, a fost publicat un raport al Departamentului american al Apărării, Non-Lethal Weapons Reference Book, care conţine posibile îmbunătăţiri ale echipamentului militar şi propuneri de noi tehnologii neletale.

Raportul a fost întocmit de Direcţia de arme neletale (JNLWD) a Departamentului american al Apărării.

Lista cu arme neletale cuprinde: lasere, arme electromagnetice care pot fi folosite pentru dispersarea mulţimilor, arme cu ultrasunete, care provoacă stări de greaţă, un sistem menit să deplaseze persoanele într-o zonă emiţând o “senzaţie de căldură” care cauzează “mişcări involuntare”, un sistem care emite microunde capabile să blocheze motorul unui vehicul, sau pulsuri electromusculare care “măresc susbstanţial” perioada în care poate fi imobilizată o persoană ostilă.

Efectele tipice ale folosirii acestor arme asupra corpului uman includ orbire temporară, surzire şi imposibilitatea mişcării.

Raportul detaliază caracteristicile fiecărei arme, precum şi posibilele pagube colaterale şi implicaţiile politice ale utilizării sale.

sursa: BBC

What Next?

Related Articles