R.Moldova: alegeri parlamentare

În Republica Moldova sunt aşteptaţi la urne aproximativ 2,6 milioane de alegători. Birourile de vot s-au deschis duminică,28 noiembrie, la ora 7.00, pentru cel de-al treilea scrutin organizat în ultimul an şi jumătate. Astfel se încearcă să se pună capăt unei crize politice de durată.

În cursa electorală sunt înscrise 20 de partide şi 19 candidaţi independenţi.

Opţiunile sunt împărţite între coaliţia pro-europeană aflată la putere, formată din Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat, Partidul Liberal şi Alianţa Moldova Noastră, şi Partidul Comuniştilor, care susţine legăturile cu Moscova.

Actualul Parlament a fost dizolvat după ce coaliţia de guvernământ, care a obţinut victoria la alegerile din iulie 2009, nu a reuşit să obţină cele 61 de voturi necesare pentru a desemna un şef al statului.

Nici Partidul Comuniştilor nu reuşise, înainte alegerilor anticipate, să îşi impună candidatul.

După alegerile din aprilie 2009, revoltele de stradă determinate de bănuielile de fraudă electorală au determinat convocarea alegerilor anticipate, în urma cărora Partidul Comuniştilor a fost înlăturat de la putere, după opt ani de guvernare.

Alianţa pentru Integrare Europeană a încercat să depăşească impasul politic, convocând un referendum constituţional, în vederea aprobării alegerii directe a preşedintelui, însă scrutinul nu a putut fi validat din cauza prezenţei insuficiente la vot.

Pentru alegerile parlamentare de duminică, participarea la vot necesară pentru validarea scrutinului este de o treime dintre alegătorii înscrişi pe liste.

Stire in curs de updatare.

Sursa: MEDIAFAX

What Next?

Related Articles