Putin, democratul

Vladimir Putin RIA Novosti Alexei Nikolsky

Transferul de putere în cadrul sistemului politic rus “trebuie să se facă gradual”, iar continuitatea în ceea ce priveşte succesiunea politică este foarte importantă. Aceste aprecieri au fost făcute de Vladimir Putin, în cadrul taberei de vară de la Lake Salinger. În această tabară se reunesc în fiecare vară, timp de o lună, tinerii activişti pro-Kremlin.
“Succesiunea în ceea ce priveşte puterea într-o ţară ca Rusia, în paralel cu dezvoltarea democraţiei este extrem de importantă. Trebuie să păstrăm ceea ce este mai valoros în plan politic şi să nu distrugem în totalitate ceea am acumulat. Mişcarea aceasta trebuie să fie graduală, calmă, cu rotaţiile necesare şi, mai important, ea (mişcarea) trebuie să fie înainte”, a afirmat Putin.
“Cel mai important document pentru Rusia, ca de altfel pentru orice stat democratic, este Constituţia. Iar Constituţia nu trebuie modificată”, a apreciat Putin, subliniind facptul că, atunci când a avut posibilitatea să intervină şi să amendeze această cartă, nu a făcut-o.
“Am avut acestă posibilitate, atunci când Constituţia ar fi putut fi schimbată uşor, şi, referindu-mă în acest caz la mine, aş fi putut rămâne preşedinte pentru un al treilea mandat consecutiv. Dar Constituţia interzice acest lucru”, a menţionat Putin, având o atitudine extem de degajată.
Constituţia Rusiei prevedea ca mandatul de preşedinte să dureze 4 ani, şi limita exercitarea acestei funcţii la 2 mandate consecutive. Putin a fost preşedintele Rusiei între 2000 şi 2008, iar din 2012 a fost ales din nou în această funcţie.De această dată, pentru un mandat de 6 ani, după ce a durata mandatului a fost modificată prin Constituţie.
Referitor la sistemul de guvernanţă, acesta ar trebui modificat gradual, prin urmare 2 treimi din cadrul noului guvern rus a fost re-înnoit, a spus în încheiere Putin.
Notă:
Aerul democratic afişat de Putin, cel care a fost contestat de sute de mii de ruşi pentru abuzurile de putere săvărşite şi pentru jocurile politice mai mult sau mai puţin curate, este oarecum desuet. Conul Iancu Caragiale ar spune ceva de genul “curat-murdar, bibicule”.

 

Sursa: RIA Novosti

What Next?

Related Articles