Propuneri de-ale lui Soros pentru salvarea zonei euro

Zona euro este in criza. foto badpolitics.ro

Miliadarul american George Soros este de părere că “Uniunea Europeană (UE) ar putea fi distrusă de criza de coşmar” a zonei euro.
Soros cosideră că “Germania trebuie să-şi asume responsabilitatea de a salva moneda comună”.

Germania, cea mai mare economie a zonei euro, ar putea avea drept alternativă ieşirea din zona euro, a spus Soros, devenit faimos ca investitor prin speculaţii de proporţii împotriva cursului lirei sterline în 1992.

Germania ar trebui să se comporte ca liderul UE aşa cum au făcut SUA pentru lumea liberă după Al Doilea Război Mondial.

Germania trebuie să intervină pentru a salva euro şi planul pentru eurobonduri, întrucât “dacă are succes, costurile vor fi foarte reduse, în timp ce dacă eşuează, se va duce ea însăşi în jos”, a afirmat miliardarul.

Emiterea de obligaţiuni comune în zona euro ar fi o modalitate de a distribui riscul în uniunea monetară. Sau, ieşirea Germaniei din zona euro.Pentru că, în acest fel “problema ar dispărea imediat”., ca urmare a deprecierii euro şi ajustării randamentelor obligaţiunilor ţărilor îndatorate, a declarat investitorul.

Germania este în fruntea unui grup de ţări din nordul Europei care se opun susţinerii ţărilor cu probleme prin pachete de împrumuturi externe.

Sursa: MEDIAFAX

 

What Next?

Related Articles