Proprietarii de terenuri nelucrate – posibil sa fie amendaţi cu 60 euro/ha dacă nu le curăţă

“Proprietarii de terenuri agricole nelucrate, care nu îngrijesc şi nu curăţă suprafeţele respective vor fi penalizaţi, cu o sumă de 50-60 de euro pe hectar”, a declarat ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, într-un interviu acordat pentru MEDIAFAX.

Tabără a spus că o mare problemă a agriculturii româneşti este reprezentată de cele trei milioane de hectare de teren necultivate.

“Nu este o problemă simplă. Foarte mulţi au vorbit de impozitarea terenurilor. Nu! Impozitarea este legată în primul rând de cadastru. Pentru că nu poţi să pui acelaşi impozit pe un teren sărătură, chiar dacă este localizat lângă Brăila, şi cernoziomul de la Fundulea”, a afirmat ministrul.

El crede că ar trebui introdusă o taxă de penalitate pentru cei care nu îngrijesc aceste terenuri. Potrivit ministrului, o astfel de prevedere a fost stipulată deja printr-o ordonanţă din anul 1995.

“Tot cadrul acesta am vrea să-l revedem, am vrea să revedem şi procedurile din ţările europene şi sigur, împreună cu Ministerul Finanţelor am vrea să găsim soluţia, şi este clar că se va ajunge la această taxare, care se referă nu numai la terenurile din extravilan, ci inclusiv intravilan. Nu se referă doar la terenurile private, ci şi la cele proprietate publică, pentru că dacă te duci pe rambleurile de cale ferată şi pe terasamente şi nu numai…” a mai spus el.

Tabără crede că penalităţile ar putea fi stabilite la un cuantum egal cu subvenţia pe care o primesc agricultorii pe suprafaţa de teren, respectiv 50-60 de euro pe hectar.

Sursa: MEDIAFAX

What Next?

Related Articles